O furtună puternică cu grindină a lovit, sâmbătă, Parisul și alte orașe din regiunea Ile-de-France, transmite presa din Hexagon.
Vremea rea a lovit după câteva zile de căldură intensă.
Meteorologii francezi au plasat Ile-de-France sub cod galben de furtună.
Precipitațiile abundente au afectat inclusiv transportul public în subteran.
Grindina a dus la suspendarea zborurilor pe aeroportul Charles de Gaulle
Astfel, circulația pe mai multe linii de metrou din Paris era perturbată, sâmbătă după-amiază, din cauza grindinei de mari dimensiuni care a căzut în capitala franceză.
Mai multe stații de pe liniile 2, 3 și 9 nu erau deservite, din cauza inundațiilor.
Zborurile au fost suspendate pe aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle.
Acest episodul de furtună din Paris s-a manifestat în timp ce temperaturile se situau, sâmbătă, în jurul a 26 de grade Celsius în Ile-de-France. Însă, potrivit meteorologilor, valorile termice urmează să scadă în cursul serii.
Vineri, un episod de furtună cu grindină de mari dimensiuni a afectat regiunea Ciudad Real din Spania, acoperind străzile din multe localități cu un strat gros.