Antena 3 CNN Politică George Simion, comentariu ironic la postarea lui Klaus Iohannis: "Ne scuzaţi"

George Simion, comentariu ironic la postarea lui Klaus Iohannis: "Ne scuzaţi"

George Simion, co-fondatorul AUR, a scris un comentariu ironic la postarea de pe Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis în care acesta a acuzat AUR că "nu respectă valorile occidentale".

de Alin Tarnovschi    |   

Klaus Iohannis a scris, în urmă cu aproximativ o oră, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, că alianţa dintre USR PLUS şi AUR pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu reprezintă "un afront adus românilor".

Mai mult, preşedintele Iohannis a scris că Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) este un partid care are "viziuni antagonice faţă de valorile euro-atlantice ale României".

Veşnic prezent pe reţeaua de socializare, George Simion, liderul AUR, a comentat la postarea lui Klaus Iohannis.

"Ne scuzaţi că v-am stricat weekendul cu probleme aşa minore, legate de cetăţenii români", a fost comentariul ironic scris de George Simion.

"Noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră.

Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România.

Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României.

Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat.

Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială. Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin.

Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație", a scris Klaus Iohannis în postarea de pe Facebook.

Subiecte în articol: George Simion Partidul AUR Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată