Antena 3 CNN Life Imagini-șoc. Cum arată camerele intime în care fac amor puşcăriaşii din România în timpul vizitelor conjugale - FOTO

Imagini-șoc. Cum arată camerele intime în care fac amor puşcăriaşii din România în timpul vizitelor conjugale - FOTO

Cunoscutul fotograf Cosmin Bumbuţ a realizat un proiect fotografic intitulat „Camera intimă“, scop în care a vizitat 35 de penitenciare din România.

Artistul a surprins interiorul dormitoarelor în care deţinuţii petrec timp în intimitate cu ocazia vizitelor conjugale.

Acesta a explicat că vizitele conjugale sunt de două feluri: cea de două ore, odată la trei luni, cu soţia sau concubina dovedită, şi permisiunea dobândită dacă deţinutul se căsătoreşte în penitenciar, ceea ce îi dă dreptul la cameră timp de 48 de ore prima dată, apoi la două ore în fiecare lună, timp de un an. Bumbuţ a descoperit cu această ocazie şi cum se face dovada concubinajului pentru ca un deţinut să primească vizite conjugale.

Continuarea. pe Adevarul.ro.

 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște