Omenirea intră în perioada de "datorie ecologică" de joi, 30 iulie, avertizează WWF. Ce înseamnă acest lucru
Publicat acum 1 ora si 14 minute
În 1929, Hawaii a introdus o pasăre de talie mică din Japonia pentru a ajuta la combaterea insectelor dăunătoare. Pasărea japoneză cu ochi albi, cunoscută și sub numele de mejiro, a fost adusă pe insule deoarece autoritățile sperau că se va hrăni cu insectele care afectau agricultura. În schimb, specia s-a răspândit rapid, s-a stabilit în întregul arhipelag și a devenit una dintre cele mai numeroase păsări terestre din Hawaii.
Succesul său a creat însă o nouă problemă ecologică. Pe măsură ce păsările japoneze cu ochi albi s-au răspândit, au început să folosească aceleași resurse de hrană ca păsările native din Hawaii.
Cercetările ulterioare au sugerat că această competiție a pus o presiune suplimentară asupra speciilor autohtone, deja afectate de pierderea habitatului, prădătorii introduși și boli.
O pasăre adusă pentru combaterea insectelor
Potrivit unui studiu publicat de Universitatea Yale, pasărea japoneză cu ochi albi (Zosterops japonicus) a fost introdusă pe insula Oahu în 1929, la inițiativa Consiliului pentru Agricultură și Silvicultură din Hawaii, cu scopul de a controla biologic insectele dăunătoare.
Specia s-a dovedit extrem de adaptabilă. Se hrănește cu insecte, fructe și nectar și poate trăi într-o gamă variată de habitate, de la păduri până la zone agricole.
După ce s-a stabilit pe insule, pasărea s-a răspândit rapid. Capacitatea sa de a exploata diferite surse de hrană și habitate a transformat-o într-una dintre cele mai comune păsări din Hawaii. În plus, consumând fructe, contribuie și la răspândirea semințelor, devenind o parte importantă a ecosistemelor locale.
Pe măsură ce specia a devenit tot mai răspândită, interacțiunile sale cu fauna locală au atras atenția oamenilor de știință. Cercetătorii au constatat că pasărea japoneză cu ochi albi se hrănește dintr-o gamă largă de plante cu flori, fructe și insecte, ceea ce o face o componentă importantă a comunităților actuale de păsări din Hawaii. Totuși, rolul său ecologic este complex.
Competiția s-a dat pentru hrană
Problema nu a fost că păsările japoneze atacau direct speciile native. În schimb, ele concurau cu acestea folosind aceleași surse de hrană și hrănindu-se în aceleași zone ale plantelor.
Un studiu publicat în revista Ecological Monographs a găsit dovezi ale unei relații negative între pasărea japoneză cu ochi albi și mai multe specii native de păsări din pădurile hawaiiene. Cercetătorii au identificat modele compatibile cu existența unei competiții pentru hrană între această specie și păsări precum ʻIʻiwi și ʻElepaio, deși au subliniat că efectele diferă în funcție de specie și de habitat.
Un studiu ulterior, publicat în Current Biology, a adus dovezi suplimentare privind presiunea exercitată de această specie introdusă.
Cercetătorii au analizat pasărea japoneză cu ochi albi și opt specii native de păsări cântătoare din Hawaii și au descoperit că acestea folosesc în mare măsură aceleași resurse și aceleași locuri pentru căutarea hranei.
De asemenea, au observat că, după anul 2000, puii tuturor speciilor native analizate aveau o greutate corporală mai mică în zonele în care numărul păsărilor japoneze crescuse. Mulți prezentau și ciocuri și tarsuri mai scurte, iar dimensiunea corporală redusă era asociată cu șanse mai mici de supraviețuire la mai multe specii.
În aceeași perioadă, populația speciei pe cale de dispariție Hawaiʻi ʻAkepa a fost considerată neviabilă.
Rezultatele au sugerat că o competiție între specii nu trebuie să implice agresiuni directe. Atunci când două specii depind de aceleași resurse, o specie introdusă și foarte numeroasă poate obține un avantaj pur și simplu consumând sau ocupând resursele înaintea speciilor native.
Acest tip de competiție este dificil de observat, deoarece nu presupune confruntări evidente între păsări. În schimb, efectele apar treptat, prin modificări ale stării fizice, accesului la hrană și ratei de supraviețuire, ceea ce face ca impactul unei specii introduse foarte abundente să fie mai greu de identificat decât în cazul prădătorilor direcți.
Când o măsură de control biologic devine parte a problemei
Succesul păsării japoneze cu ochi albi în Hawaii arată cum o specie introdusă poate ajunge să influențeze un ecosistem dincolo de scopul pentru care a fost adusă.
Pe lângă competiția pentru hrană cu unele specii native, obiceiul de a consuma fructe îi permite să răspândească semințe pe măsură ce se deplasează între plante.
Rolul său ecologic poate varia în funcție de habitat și de speciile cu care interacționează. Prin deplasarea între zone fragmentate de vegetație, pasărea poate conecta habitate care altfel ar rămâne izolate, iar comportamentul său de hrănire poate influența răspândirea anumitor plante.
Istoria acestei specii evidențiază și una dintre provocările controlului biologic. Odată ce un animal introdus formează o populație stabilă și începe să se reproducă, acesta se poate răspândi și poate interacționa cu speciile native în moduri care nu au fost anticipate.
Prezența păsării japoneze cu ochi albi nu este singura explicație pentru dificultățile cu care se confruntă păsările native din Hawaii, afectate și de numeroase alte amenințări de mediu. Totuși, răspândirea acestei specii demonstrează cum o introducere realizată cu un scop bine intenționat poate avea consecințe ecologice mult mai ample decât cele prevăzute inițial.