O soluție ecologică menită să combată o specie invazivă s-a transformat într-o problemă majoră pentru conservarea unei păsări aflate pe cale de dispariție. Potrivit unui nou raport al Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), muscarul de salcie din sud-vest (Southwestern Willow Flycatcher) a pierdut aproximativ 94% din habitatul său de reproducere de-a lungul sectorului inferior al râului Virgin între 2010 și 2015, în mare parte din cauza răspândirii unui gândac introdus intenționat pentru combaterea arborilor invazivi de tamarisc.
Raportul - citat de Times of India - oferă, pentru prima dată, o imagine de ansamblu asupra habitatului acestei specii folosind imagini din satelit, permițând monitorizarea schimbărilor la scară regională și identificarea zonelor în care amenințările sunt cele mai mari.
O pasăre care depinde de vegetația de pe malurile râurilor
Muscarul sălciilor este o pasăre cântătoare de mici dimensiuni care își construiește cuiburile în vegetația deasă de pe malurile râurilor și pâraielor din sud-vestul Statelor Unite. Sezonul de reproducere se desfășoară, în general, între lunile mai și septembrie, iar supraviețuirea speciei depinde de existența unor coridoare riverane bogate în arbuști și arbori.
Specia este protejată prin Legea privind speciile pe cale de dispariție, iar încă din 2013 autoritățile americane au desemnat aproape 2.000 de kilometri de cursuri de apă drept habitat critic. Conservarea acestor zone este însă dificilă, întrucât condițiile se modifică permanent din cauza secetei, inundațiilor, schimbărilor vegetației și activităților umane.
Sateliții oferă o imagine completă asupra habitatului
Pentru a înțelege mai bine evoluția habitatului, cercetătorii au folosit un model bazat pe imagini satelitare care analizează vegetația la nivelul întregilor bazine hidrografice, nu doar în locurile unde au fost observate cuiburi.
Metoda permite identificarea zonelor favorabile reproducerii și urmărirea modului în care acestea se extind sau se restrâng de la un an la altul.
Rezultatele arată că variațiile climatice influențează puternic disponibilitatea habitatului. În perioada de secetă severă dintre 2013 și 2015, suprafața habitatelor potrivite s-a redus în mai multe regiuni din California, în timp ce în unele zone din New Mexico și Texas condițiile s-au îmbunătățit.
Gândacul introdus împotriva tamariscului a creat o nouă problemă
Raportul atrage atenția și asupra efectelor neprevăzute ale introducerii gândacului frunzelor de tamarisc (tamarisk leaf beetle).
Insecta a fost eliberată în 2001 de Departamentul Agriculturii al Statelor Unite pentru a controla răspândirea tamariscului, un arbore invaziv care colonizase malurile râurilor din vestul țării, înlocuind vegetația autohtonă și modificând ecosistemele.
De la primele eliberări, efectuate în zece locații din șase state, gândacul și-a extins considerabil arealul și este prezent astăzi în bazinul fluviului Colorado și în anumite sectoare ale fluviului Rio Grande.
De ce un arbore invaziv a devenit important pentru o specie protejată
Deși tamariscul nu este o specie nativă, în multe regiuni el a devenit singurul refugiu disponibil pentru muscarul sud-vestic al sălciilor, după dispariția vegetației riverane autohtone.
Problema apare atunci când gândacii consumă frunzele arborilor în timpul sezonului de reproducere. Cuiburile rămân expuse razelor puternice ale soarelui și prădătorilor, iar succesul reproducerii scade dramatic.
Consecințele sunt evidente pe sectorul inferior al râului Virgin, unde habitatul adecvat pentru specie s-a redus cu aproximativ 94% între 2010 și 2015.
Modelările realizate de cercetători indică faptul că declinul ar putea continua dacă insecta își extinde aria de răspândire. În următorul deceniu, habitatul de pe sectorul inferior al fluviului Colorado ar putea scădea cu aproximativ 36%, iar cel din bazinul superior al râului Gila cu aproximativ 55%.
Instrument pentru intervenții mai eficiente
Autorii studiului subliniază că sistemul de cartografiere nu are doar rolul de a documenta pierderea habitatelor, ci și de a sprijini deciziile privind conservarea.
Prin identificarea zonelor cele mai vulnerabile, autoritățile pot prioritiza proiectele de restaurare, care includ eliminarea tamariscului acolo unde este posibil, refacerea vegetației native și replantarea speciilor autohtone pe foste terenuri agricole.
Deși eficiența acestor măsuri pe termen lung rămâne incertă, cercetătorii consideră că monitorizarea continuă prin satelit va permite intervenții înainte ca habitatele esențiale pentru reproducerea speciei să fie pierdute definitiv.
Raportul a fost realizat în colaborare de Serviciul Geologic al Statelor Unite, Serviciul pentru Pești și Faună Sălbatică al SUA și Biroul pentru Recuperare al SUA, instituții care speră că noul model va contribui la protejarea uneia dintre cele mai vulnerabile specii de păsări din sud-vestul Statelor Unite.