Antena 3 CNN Actualitate Social Incendiu de proporții la un depozit de instalații electrice

Incendiu de proporții la un depozit de instalații electrice

Un incendiu a izbucnit la acoperișul unui depozit de instalații electrice din cartierul Râureni din Râmnicu Vâlcea, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu.

Acesta a precizat că la sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum pe o suprafață de circa 400 de metri pătrați. Nu au fost anunțate victime.

La intervenție s-au deplasat inițial două echipaje de la ISU Vâlcea cu autospeciale de stingere, două echipaje de la Serviciul Profesionist pentru Situații de Urgență de la Oltchim și a fost solicitată intervenția a încă trei echipaje cu autospeciale de stingere.

Potrivit lui Cătălin Popescu, intervenția pompierilor a fost solicitată la ora 18,16. La ora 19,15 incendiul a fost localizat.

 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: depozit incendiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă