Mirabela Grădinaru, despre mâncarea preferată a lui Nicușor Dan: "N-am reușit niciodată să o fac așa cum o făcea mama lui"
Publicat acum 5 ore si 36 minute
Trei autospeciale de pompieri, o autoscară, trei ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ au intervenit imediat la fața locului. Potrivit reprezentanților ISU Constanța, toți turiștii au fost evacuați de urgență.
Pompierii au salvat patru persoane care au rămas blocate într-o cameră. Este vorba despre doi adulți și doi copii. În scurt timp incendiul a fost lichidat.
”A fost distrusă o cameră de hotel și au fost afectate parțial cele învecinate, iar holul a fost inundat cu fum. Cauza probabilă a incendiului a rămas în curs de stabilire”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.