Fără drumuri, fără electricitate, fără semnal la telefon și aproape fără turiști, Palmarola rămâne una dintre cele mai izolate și misterioase insule ale Italiei. Situată în Marea Tireniană, la vest de Roma, insula poate fi accesată doar cu barca, cel mai adesea din Ponza, aflată la 8 kilometri distanță.
Deși suficient de aproape pentru o excursie de o zi din Roma, Palmarola este, din punct de vedere al ritmului și al atmosferei, la ani-lumină de aglomerația din capitala Italiei. În timp ce marile obiective turistice ale Romei atrag milioane de vizitatori, Palmarola rămâne în afara circuitelor clasice. Mulți turiști nu au auzit niciodată de ea, iar mulți romani nu au ajuns vreodată aici, potrivit CNN.
› Vezi galeria foto ‹
Cei care fac totuși traversarea sunt atrași tocmai de absența confortului modern. Insula se ridică abrupt din mare, cu stânci vulcanice sculptate de vânt și apă, grote marine și golfuri înguste. Există o singură plajă, câteva poteci care urcă spre interior și aproape nicio urmă de dezvoltare contemporană.
Drumul până la Palmarola presupune un tren din Roma până în portul Anzio, un feribot către Ponza și apoi o înțelegere cu un pescar sau un proprietar de barcă privată pentru transportul final. Fără locuitori permanenți, viața insulei este dictată de anotimpuri, vreme și geologie, nu de turismul de masă.
Singura structură turistică este restaurantul O’Francese, cunoscut pentru peștele proaspăt și pentru câteva camere rudimentare amenajate în vechi grote de pescari. Locurile sunt rezervate cu luni înainte, iar cazarea, disponibilă doar cu pensiune completă, pornește de la 150 de euro pe noapte.
Pentru Maria Andreini, o specialistă IT din nordul Italiei, Palmarola este un ritual anual. „Sunt atât de multe și, în același timp, atât de puține lucruri de făcut”, spune ea. Zilele sunt dedicate snorkelingului și plajei, iar nopțile — cerului plin de stele, explorat la lumina torțelor. Diminețile încep devreme, cu drumeții către cel mai înalt punct al insulei, pentru a surprinde răsăritul.
Potecile duc spre ruinele unei mănăstiri medievale și către vestigii ale unor așezări preistorice, amintind că Palmarola a fost locuită sporadic de-a lungul mileniilor. „Pentru o săptămână, ai impresia că trăiești ca un naufragiat”, spune Andreini, care recomandă bocanci de drumeție pe lângă costumul de baie.
Coasta este cel mai bine explorată de pe apă, cu bărci mici care pătrund printre stânci, tuneluri și grote. Apele limpezi atrag scafandri, caiaciști și pasionați de snorkeling, iar pe uscat singurele prezențe constante sunt caprele sălbatice și palmierii pitici care au dat numele insulei.
Istoricul local Silverio Capone descrie Palmarola ca pe o „capsulă a timpului”. „Este o întoarcere în epoca preistorică, când obsidianul era extras de aici pentru arme și unelte. Peisajul s-a schimbat foarte puțin de atunci”, spune el. Romanii antici au folosit insula ca punct strategic de observație, dar nu au colonizat-o niciodată.
Astăzi, Palmarola este proprietate privată, împărțită între familii din Ponza. Pe stânci, fostele adăposturi ale pescarilor au fost transformate în locuințe simple, folosite încă în caz de furtuni.
Deasupra mării se află o mică capelă albă dedicată Sfântului Silveriu, un papă din secolul al VI-lea, exilat pe insulă și considerat protectorul localnicilor. În fiecare iunie, pescarii din Ponza ajung aici pentru o procesiune religioasă pe mare, un ritual transmis din generație în generație.
Pentru cei care ajung la Palmarola, experiența nu este despre confort sau divertisment, ci despre liniște, simplitate și sentimentul rar de a fi deconectat de lumea modernă. O insulă unde absența a devenit cel mai mare lux.