Antena 3 CNN Actualitate INTERVIU. Dumitru Prunariu, la 45 de ani după ce a devenit primul român care a zburat în spațiu: „A rămas întipărit în ființa mea”

INTERVIU. Dumitru Prunariu, la 45 de ani după ce a devenit primul român care a zburat în spațiu: „A rămas întipărit în ființa mea”

Adrian Ursu
4 minute de citit Publicat la 23:43 13 Iun 2026 Modificat la 23:45 13 Iun 2026
Dumitru Prunariu a fost, în 1981, al 103-lea pământean care a zburat în spațiul cosmic. Foto: Agerpres

La 45 de ani de la zborul care a intrat în istorie, singurul astronaut român, Dumitru Prunariu, a vorbit, într-un interviu în exclusivitate la Antena 3 CNN, despre experiența care i-a schimbat viața, dar și despre viitorul României în domeniul spațial.

De la amintirile celor aproape 8 zile petrecute în cosmos, până la proiectele actuale și provocările unui sector în plină transformare, discuția a adus în prim-plan atât realizările, cât și pașii care mai trebuie făcuți pentru ca România să conteze în cursa tehnologică globală. 

Pe 14 mai, 1981, inginerul aero-nautic Dumitru Prunariu, pe atunci în vârstă de doar 28 de ani, realiza o premieră remarcabilă pentru țara noastră. A devenit singurul român care a călătorit în spațiu. El a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute pe orbita Terrei.

Iată ce are de spus singurul astronaut român la 45 de ani de la experiența care i-a schimbat viața: 

Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN: Domnule Prunariu mulțumesc în primul rând că sunteți împreună cu noi la 45 de ani și aproape o lună de la cele 7 zile, 20 de ore și 42 de minute petrecute în spațiul cosmic. Mă bucur să marcăm momentul acesta, dar să vorbim și despre experiențele de după și despre prezentul care ne îngrijorează, uneori ne înspăimântă chiar. Dar ar trebui să ne dea și și speranță. Privind acum înapoi la cei 45 de ani care au trecut, care e starea ce v-a marcat și v-a rămas este decenii?
 
Dumitru Prunariu, astronaut: Indiscutabil, experiența aceea este o experiență de viață, este o experiență care rămâne întipărită adânc în memorie, în ființa celui care a efectua zborul,  în ființa mea. Dar am constatat după zborul cosmic, că datoria mea nu este să mă raportez doar la acel eveniment, ci să continui activitatea, să o duc mai departe. Îl consider și acum acel eveniment major pentru noi, pentru România, ca pe un reper pentru viitor, pentru că de atunci am început să construiesc mai mult în domeniul spațial, nu singur, împreună cu echipe întregi. Și am adus România unde este astăzi.
 
Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN: Avem deja reușite importante, avem echipe de tineri care lucrează la proiecte spațiale, sunt integrați în echipe internaționale sau chiar individual. Au reuşit să lanseze sateliţi românești. N-am mai reușit însă să trimitem un om în spațiu. A fost la un moment dat un candidat la prezidențiale care și-a propus să trmisă al doilea astronaut român în spațiu. A rămas doar program...
 
Dumitru Prunariu, astronaut: E adevărat. Problema nu este neapărat de a trimite într-un anumit interval de timp un om în spațiul cosmic, ci de a crea un ecosistem în care acest lucru să se dezvolte, să fie justificat și să încununeze o activitate mult mai intensă, mai densă, științifică în primul rând, dar nu numai științifică, și industrială în țara ta.

Noi sperăm că în continuare vom rămâne cel puțin aliniați la programele europene și încet, încet să dăm mai mult impact activităților private, pentru că și la noi au început deja destul de multe firme private să se dezvolte. 
 
Faptul că a fost lansat un experiment în spațiul cosmic în 2024, DropCoal a fost executat de astronauți americani pentru noi prin Agenția Spațială Europeană, iar în martie anul acesta a fost lansat și un satelit românesc în spațiul cosmic.

Integrarea acestuia a făcut-o o firmă românească, firma RISE (Romanian InSpace Engineering), care este o firmă privată care a plecat de la un start-up finanțat inițial prin Agenția Spațială Română, prin niște programe naționale, iar acum are peste 40 de angajați și este puternic afirmată pe plan internațional.

Încet, încet au început să se dezvolte clustere pe domeniul aerospațial în România. Chiar luna trecută am participat la Iași la înființarea unui cluster în domeniul aerospațial, care reunește câteva firme, companii, inclusiv în domeniul spațiului cosmic, care doresc să își promoveze produsele, doresc să promoveze dezvoltarea, partea industrială.
 
Există un astfel de cluster la Cluj, din care fac parte de mai mult timp și există astfel de organizări care înce, încet caută să depășească puțin greutățile pe care le pun instituțiile guvernamentale sau lipsa de înțelegere pe care o au. 

Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN: Dacă ar fi să ne uităm însă la ceea ce poate să facă România, cine ar trebui să ne fie aliat, pentru că tot timpul se formează cupluri în lumea asta mare, cu cine ne simțim noi mai aproape? Am fost o vreme cu francezii și am reușit să dezvoltăm unele proiecte împreună cu ei, am făcut avionul românesc, cu britanici înainte de 1989. Acum avem vreun frate cu care să ne luăm de braț?

Dumitru Prunariu, astronaut: Găsim frați, găsim. În primul rând, contextul internațional din care facem parte și noi. Să nu uităm că această Agenție Spațială Europeană oferă cadrul propice pentru dezvoltare nu numai științifică, dar tehnologică și industrială pentru România.
 
Deci în cadrul ei putem să dezvoltăm proiecte la care participă, desigur și marile puteri. Participă Franța, Germania, Italia, Marea Britanie că e parte din Agenția Spațială Europeană, alte țări europene. Deci în acest cadru ne putem dezvolta foarte bine.
 
Important este să știm ce vrem, să fim prezenți și să cerem, pentru că nimeni nu vine și îți dă mură în gură, nimeni nu spune 'ia și tu proiectul acesta'. Dacă dovedești că ești capabil să-l execuți, să fii parte a unui proiect mai mare, desigur, ți se oferă posibilitatea să fii parte din el. 
 
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole