INTERVIU. I-au refuzat viza pentru SUA, iar apoi a fost chemat la NASA. Povestea fiului de tractorist care construiește rachete

Zilele trecute, un material despre el, preluat din presa internațională, a ajuns în topul celor mai citite articole pe antena3.ro. Noi i-am scris, iar el ne-a răspuns. Așa l-am găsit pe Anand Megalingam.

Are 31 de ani. A crescut într-un sat din sudul Indiei, într-o familie în care tatăl lui era tractorist. Mergea șase kilometri pe jos până la școală, în fiecare zi, și pe drum se uita la avioanele de pe cer și se întreba „oare cum o fi acolo, sus? Oare cum o fi să zbori?” Părea o întrebare mai importantă decât „oare când o să am și eu o bicicletă”, deși își dorea și așa ceva. La vremea aceea, nu știa încă ce e aeronautica. Nu știa că într-o zi o să construiască rachete.

A intrat la o facultate care nu i-a plăcut și a abandonat-o. A intrat la a doua – inginerie aeronautică – și a terminat-o cu medalia de aur. A pornit o companie fără bani, fără plan de afaceri, fără investitori, doar cu o viziune pe care n-o putea explica nimănui din jurul lui în termeni pe care să-i înțeleagă. Tatăl lui l-a crezut oricum. Astăzi, tatăl lui e președintele companiei.

Space Zone India construiește rachete hibride reutilizabile, lansate de pe platforme mobile – un concept care contează nu doar pentru India, ci pentru întreaga industrie aerospațială. Dar Anaand nu vorbește despre compania lui ca despre o afacere. Vorbește despre ea ca despre o misiune. Cea mai mare parte din munca lor e cu elevi din școli de stat și din mediul rural, copii care altfel n-ar fi auzit niciodată de tehnologie aerospațială.

Când i s-a refuzat viza americană, tocmai conducea un proiect la care lucrase un an. Echipa lui a plecat fără el. Tatăl lui îl suna să-l întrebe dacă trebuie să-i trimită 5.000 de rupii pentru pantofi de drum. Câțiva ani mai târziu, aceeași Americă l-a invitat pe cheltuiala guvernului la un program de elită, unde a stat față în față cu cercetători NASA și comandanți ai Forțelor Spațiale americane.

Următoarea lui misiune se numește RHUMI Twin – două rachete lansate simultan, una de pe rampă fixă, alta de pe platformă mobilă. Numele vine de la fiul lui, Rumitran, care l-a întrebat într-o zi dacă îl iubește cu adevărat, pentru că nu era niciodată acasă.

Am vorbit cu el așteptându-ne la un antreprenor din tech care știe să-și vândă povestea. Am găsit altceva. Un om care râde mult, care vorbește simplu, care se emoționează ușor. Modest fără să se străduiască. Cald în felul oamenilor care au crescut cu puțin și care nu au uitat de unde au plecat.

Interviul a fost realizat în limba engleză. Răspunsurile au fost traduse integral, păstrând fidel tonul și gândirea lui Anaand Megalingam.

Drumul spre școală care i-a fost prima lecție de viață

Reporter: Cum arăta o zi pentru un copil care mergea șase kilometri pe jos până la școală? La ce te gândeai pe drumul ăla?

Anand Megalingam: În fiecare zi, mergeam pe jos aproape șase kilometri de acasă până la școală. Îmi lua cam o oră, o oră și jumătate să ajung.

Uneori mi se alăturau prietenii pe drum și vorbeam despre viață, despre visuri, despre viitor, în timp ce mergeam.

Ca și copii, observam tot ce se întâmpla în jurul nostru. Întâi vedeam biciclete trecând pe lângă noi și visam că într-o zi o să avem și noi bicicletele noastre. Apoi ne depășeau motociclete cu viteză mare și ne întrebam cum ar fi să mergi atât de repede, să controlezi o mașinărie ca aia.

Și uneori, deasupra noastră, vedeam un avion traversând cerul.

Ne opream și ne uitam la el cât puteam de mult. Ne întrebam între noi: „Oare unde se duce? Cum e să zbori cu avionul?”

La vârsta aia, zborul în sine părea un vis îndepărtat pentru copii ca noi.

Drumul ăla mi-a schimbat treptat modul de a gândi. Să mergi șase kilometri pe jos în fiecare zi te învață că nimic nu vine ușor. Dacă voiam educație, trebuia să călătorim pentru ea, să luptăm pentru ea, să o câștigăm. Drumurile alea lungi au construit în mine răbdare, imaginație și determinare. Fără să-mi dau seama, drumul acela a devenit prima mea sală de clasă.

„Înainte de Space Zone India, tatăl meu lucra ca tractorist. Astăzi, e președintele companiei”

Reporter: Tatăl tău, care lucra ca tractorist, a fost primul susținător al Space Zone India. Ce i-ai spus când i-ai prezentat ideea și cum a reacționat? Din postările tale, am văzut că te sprijină enorm și că e implicat și în afacere. Ce face acum?

Anand Megalingam: Înainte de Space Zone India, tatăl meu lucra ca tractorist. Astăzi, e președintele companiei. Povestea lui e la fel de inspirațională pentru mine ca a mea.

Când i-am vorbit prima dată despre ideea Space Zone India, am avut multe discuții lungi despre viitor – cum ar putea crește tehnologia spațială în India, cum am putea crea oportunități pentru studenți, cum am putea construi ceva cu sens de la zero. A crezut în mine înainte ca firma să existe.

Astăzi, fiecare dintre noi se ocupă de lucruri diferite, în funcție de punctele noastre forte. Tatăl meu se ocupă de administrație, transport, managementul operațiunilor și coordonarea echipei. Sunt domenii pe care le înțelege foarte bine datorită experienței de viață și cunoștințelor lui practice. Un lucru pe care îl respect profund e că nu intervine niciodată fără rost în partea de cercetare sau tehnică. Are încredere totală în mine în zonele astea.

În același timp, contribuie constant prin disciplină, idei de management și sugestii practice care ajută organizația să funcționeze bine. Eu mă concentrez în principal pe diviziile tehnice – tehnologie rachetelor, sisteme de sarcină utilă, programe educaționale, cercetare aerospațială și activități de inovare.

În multe privințe, Space Zone India a fost construită prin combinația dintre experiența lui concretă și viziunea mea tehnică. Parteneriatul acesta a devenit una dintre cele mai solide fundații ale companiei.

„Asta vreau să învăț. Vreau să construiesc avioane și rachete într-o zi.”

Reporter: Ai renunțat la informatică – îmi imaginez că a fost o decizie dificilă atunci. De ce inginerie aeronautică? Cât de multă presiune ai simțit?

Anand Megalingam: După liceu, planul meu inițial era să studiez inginerie informatică. În timpul școlii, aveam un singur calculator în laborator și eram mereu curios în legătură cu el. Voiam să înțeleg cum funcționează calculatoarele, cum funcționează tehnologia, și visam să-mi construiesc viitorul în jurul acesteia

În familia noastră, aveam rude cu pregătire inginerească, mai ales în domeniul electronicii și electrotehnicii. Când părinții mei le-au cerut sfaturi despre viitorul meu, aceștia i-au sfătuit că ingineria electrică și electronică ar oferi oportunități mai largi și o fundație mai solidă. La vremea aceea, în satul nostru nu exista prea multă informație despre diferitele trasee profesionale sau orientare în carieră, așa că am urmat sfatul primit.

Dar sincer, nu m-am conectat niciodată cu acel domeniu. Nu-mi plăcea departamentul, nu-mi plăceau materiile, și încetul cu încetul am început să-mi pierd interesul față de studii în general. O perioadă m-am gândit că poate educația nu e necesară, că poate viața o să devină cumva ușoară și fără ea. Dar mai târziu am realizat că realitatea e foarte diferită. Fără educație și direcție, e greu să-ți atingi visele.

Conștientizarea asta mi-a schimbat complet mentalitatea.

Într-o zi, am văzut un model de avion ușor expus la o universitate privată. În momentul în care l-am văzut, ceva s-a schimbat în mine. M-am îndrăgostit instantaneu de aeronautică. Pentru prima dată, am simțit o conexiune emoțională cu un domeniu de studiu. Am început să mă gândesc: „Asta vreau să învăț. Vreau să construiesc avioane și rachete într-o zi.”

Când le-am spus familiei că vreau să trec la inginerie aeronautică, au fost îngrijorați. Firesc, li s-a părut riscant. Chiar și în timpul procesului de înscriere, am ezitat între informatică și aeronautică. Câteva minute m-am gândit serios să aleg din nou informatica, pentru că părea mai sigură și mai familiară.

Dar în adâncul meu, aeronautica era materia pe care o iubeam cu adevărat. Nu știam cât de grea o să devină viața după alegerea asta. Nu știam dacă o să reușesc sau o să eșuez. Dar am înțeles un lucru foarte clar: dacă îmi ignor pasiunea, o să regret toată viața.

Așa că am riscat.

În momentul acela, mulți oameni au crezut că viața mea va fi un eșec. Dar uneori viața se schimbă datorită unei singure decizii curajoase. Am trecut de la informatică la inginerie aeronautică și astăzi, când mă uit în urmă, decizia aceea mi-a schimbat întreaga viață.

Cât de important e să studiezi ceva ce iubești cu adevărat

Reporter: Cum a fost să termini ingineria aeronautică cu medalia de aur, după ce renunțaseși la prima facultate? Ce s-a schimbat în tine?

Anand Megalingam: Când am intrat la ingineria aeronautică, am venit cu o mentalitate complet diferită, tocmai datorită a ceea ce trăisem la facultatea anterioară. Învățasem foarte clar ce nu trebuie să fac, unde îmi pierdusem concentrarea și cât de important e să studiezi ceva ce iubești cu adevărat.

La început, stăteam liniștit în clasă, observând cu atenție tot ce predau profesorii. Am început să-mi fac notițe detaliate, să petrec mai mult timp înțelegând conceptele și să învăț cu interes autentic, nu doar pentru note.

Într-o zi, facultatea a anunțat o competiție de tip simpozion. Doar câțiva studenți voiau să participe, dar eu mi-am ridicat mâna imediat. Am creat un proiect simplu cu un avion de hârtie și am plătit o taxă de înscriere de vreo 100 de rupii. Proiectul a câștigat premiul întâi, iar eu am primit un premiu în bani de 500 de rupii.

Momentul acela mi-a schimbat complet încrederea în mine.

Nu am cheltuit banii pe distracție. I-am reinvestit în proiectele următoare – transport, materiale, echipament, înscrieri la competiții și activități de cercetare. Încet-încet, de la o competiție la alta, am început să câștig tot mai multe premii. Fiecare eveniment devenea o experiență de învățare. Fiecare mică victorie îmi confirma că, în sfârșit, alesesem drumul potrivit.

Pe parcursul facultății, m-am implicat profund în cercetare, competiții de inovare, proiecte tehnice și simpozioane. Am lucrat continuu, am participat la activități la nivel național și, în cele din urmă, am primit recunoaștere, inclusiv premii de cercetare. Mai important, am terminat facultatea cu distincție și am obținut medalia de aur.

Ce s-a schimbat în mine n-a fost doar performanța academică – a fost mentalitatea. Înainte, studiam fără scop. Dar în aeronautică am descoperit pasiunea, disciplina și direcția. Am realizat că atunci când iubești cu adevărat un subiect și te dedici complet, chiar și eșecul poate deveni un punct de cotitură spre succes.

Experiența aceea m-a învățat un lucru esențial: dacă găsești scopul potrivit și lucrezi constant în direcția lui, întreaga ta viață se poate schimba.

„Tehnologia spațială nu ar trebuie să rămână accesibilă doar câtorva privilegiați”

Reporter: Cum ai construit Space Zone India de la zero, fără resurse semnificative? Care a fost cel mai dificil moment, în care ai vrut să renunți?

Anand Megalingam: Când am pornit Space Zone India, nu aveam un plan de afaceri complet, investitori sau resurse majore. De fapt, nici nu înțelegeam pe deplin cum funcționează industria sau ce provocări vor veni. Tot ce aveam era o viziune puternică și o curiozitate pentru tehnologia spațială.

Inspirația a venit din designurile și ideile pe care le cream constant. Am realizat că tehnologia spațială nu ar trebui să rămână accesibilă doar câtorva privilegiați sau organizațiilor mari. Voiam ca și studenții din mediul rural, din școlile de stat, din comunitățile defavorizate să aibă acces la educație aerospațială și la inovare.

Asta a devenit fundația reală a Space Zone India.

La început, ne-am concentrat mai ales pe sectorul educațional – ateliere, programe de pregătire, experimente și activități de conștientizare legate de știința spațială. Una dintre primele noastre misiuni importante a implicat un balon de mare altitudine și activități legate de sateliți, concepute să le ofere studenților expunere practică la tehnologia aerospațială.

Am călătorit continuu – Chennai, Pune, Mumbai, Delhi, chiar și internațional, inclusiv Singapore – ținând sesiuni de instruire, interacționând cu studenți și construind colaborări. Fiecare program derulat ne-a ajutat să creștem încetul cu încetul, pas cu pas.

Sincer, în zilele acelea, nu mă gândeam să construiesc o companie mare sau să creez un model comercial de afaceri. Mă concentram pur și simplu pe fiecare oportunitate care apărea. Dacă exista o șansă de a construi ceva cu sens, lucram la ea și o lansam.

Drumul n-a fost ușor. Au fost momente cu presiune financiară, dificultăți operaționale și incertitudine legată de viitor. Uneori nu știam dacă următoarea misiune va reuși sau dacă vom avea destul sprijin să continuăm. Acelea au fost momentele în care renunțarea părea mai ușoară.

Dar fiecare proiect reușit ne dădea o nouă încredere.

Cu timpul, misiunile și inițiativele noastre educaționale au început să fie recunoscute. Munca noastră a fost apreciată de oameni de știință, instituții și lideri naționali. Recunoașterea aceea ne-a dat convingerea că ce pornise ca o idee mică putea, de fapt, să aibă un impact real.

Privind acum în urmă, simt că Space Zone India nu s-a construit prin planificare perfectă, ci prin acțiune continuă. Am învățat construind. Am crescut luptând. Și fiecare provocare a devenit parte din fundația companiei.

De ce e importantă o platformă mobilă de lansare

Reporter: Ce înseamnă, concret, o rachetă hibridă reutilizabilă lansată de pe o platformă mobilă – și de ce contează dincolo de granițele Indiei?

Anand Megalingam: În India, guvernul sprijină puternic antreprenorii, startup-urile și inovarea în domeniul spațial. Mulți oameni de știință și experți din sectorul spațial sunt mentori pentru elevi, startup-uri și tineri antreprenori. În același timp, guvernul și ISRO lucrează la misiuni majore de viitor, cum ar fi misiunea Gaganyaan, ceea ce creează un ecosistem solid pentru industria spațială indiană.

Contribuția noastră prin Space Zone India se concentrează pe dezvoltarea unor tehnologii spațiale inovatoare și accesibile. Unul dintre conceptele noastre majore este platforma mobilă de lansare. Ideea principală din spatele acestui proiect e că o rachetă ar trebui să poată fi lansată din locații diferite, la momente diferite, cu flexibilitate și eficiență.

Pentru a demonstra acest concept, am dezvoltat un demonstrator de rampă mobilă de lansare. Scopul a fost să testăm diverse aspecte tehnice: performanța sistemului hidraulic, stabilitatea la lansare, oscilația, controlul vibrațiilor, sistemele de amortizare și fiabilitatea structurală în timpul operațiunilor de lansare. Prin acest demonstrator, am validat cu succes mai multe caracteristici tehnice importante.

Pe parcursul acestui drum, am primit sprijin și încurajare din partea unor oameni de știință experimentați și mentori, inclusiv foști cercetători ISRO și experți seniori care ne-au ghidat cu cunoștințe tehnice și perspective practice. Experiența lor ne-a ajutat să evaluăm mai eficient sistemele, procedurile de testare și cerințele misiunilor.

În același timp, misiunile noastre nu se rezumă doar la lansări de rachete. Unul dintre cele mai mari obiective ale noastre e să creăm oportunități pentru elevi – în special cei din școlile de stat și din mediul rural – să participe direct la activități legate de spațiu. De fiecare dată când lansăm o rachetă sau desfășurăm o misiune, încercăm să includem sarcini utile ale elevilor, experimente educaționale și oportunități de participare la cercetare.

Credem că educația spațială nu trebuie să rămână limitată la câteva instituții sau comunități urbane. Vrem să construim o comunitate spațială mai largă în India, în care studenții din orice mediu să poată participa, învăța și inova.

Astăzi, fiecare țară intră în noua cursă spațială, iar India crește rapid în acest domeniu. Prin aceste misiuni și inițiative educaționale, noi încercăm să contribuim la această creștere inspirând următoarea generație de oameni de știință, ingineri și inovatori.

I-a fost refuzată viza americană, deși el conducea proiectul legat de acea misiune

Reporter: Când ți-a fost refuzată viza americană, ce ai simțit? Ți-ai imaginat vreodată că aceeași țară te va invita mai târziu la un program de elită?

Anand Megalingam: Când mi-a fost refuzată viza pentru SUA, am fost foarte trist și dezamăgit. În momentul acela, nu știam ce să fac. Pe de o parte, mă suna tatăl meu. Mă întreba dacă trebuie să aranjeze 5.000 de rupii pentru pantofi noi pentru călătorie. Pe de altă parte, viza mea tocmai fusese respinsă, în timp ce colegii mei de echipă le primiseră pe ale lor fără probleme.

Partea cea mai dureroasă era că eu conduceam proiectul legat de acea misiune. Lucrasem la el aproape un an. Sarcinile noastre utile urmau să fie lansate printr-o misiune cu balon, în cadrul unui program de cercetare aerospațială. Când sarcina utilă a plutit cu succes și a funcționat bine, am simțit o bucurie și o mândrie imensă. Dar, în același timp, să nu pot călători cu propria mea echipă a fost foarte greu emoțional.

În perioada aceea, mentorii și colegii de departament m-au încurajat enorm. Mi-au spus să nu-mi fac griji, să-mi continui munca, că oportunitățile vor veni din nou. Cuvintele lor mi-au dat putere, dar tot a fost o etapă foarte dificilă din punct de vedere emoțional.

După câteva zile, gândirea mea s-a schimbat treptat. În loc să întreb „De ce mi s-a întâmplat asta?”, am început să mă întreb: „De ce ar trebui să așteptăm altă țară? De ce nu putem crea noi istorie chiar în India?”

Gândul acesta a devenit un punct de cotitură în viața mea.

Am încetat să mă mai concentrez pe dezamăgire și am început să mă concentrez complet pe munca mea. Am decis că orice fac, trebuie să contribuie la India, la societatea tamilă, la studenți și la viitorul educației spațiale. N-am lucrat cu mentalitatea de a demonstra cuiva că greșește. M-am concentrat doar pe a mă îmbunătăți pe mine și pe a construi misiuni cu sens.

După aceea, am finalizat cu succes mai multe proiecte importante. Una dintre misiunile de referință a fost lansarea a 100 de femtosateliți printr-o misiune cu balon științific de mare altitudine, care a primit aprecierea onorabilului prim-ministru al Indiei. Au urmat prima misiune cu rachetă hibridă din India și, mai târziu, prima misiune cu rachetă hibridă reutilizabilă din India. Pas cu pas, munca noastră a început să fie recunoscută.

Apoi, în mod neașteptat, după ceva timp, am primit un telefon de la Ambasada SUA din Chennai. M-au informat că am fost selectat pentru un program de prestigiu legat de tehnologii spațiale de nouă generație și inovare. De data aceasta, invitația a venit oficial din partea guvernului american, iar toate cheltuielile au fost sponsorizate de ei.

Lucrul interesant a fost că procesul de viză era aproape identic cu cel de dinainte. Încă îmi aminteam refuzul anterior. Dar de data aceasta, când am arătat scrisoarea oficială de invitație, procesul a fost foarte lin. După interviu, mi-au spus pur și simplu că viza a fost aprobată și că o voi primi în câteva zile.

Momentul acela a fost profund inspirațional pentru mine.

Am realizat că dacă ai focusul clar, dacă intențiile tale sunt autentice și dacă continui să lucrezi sincer, fără ură sau negativitate, oportunitățile se întorc la tine pe căi neașteptate. Am crezut întotdeauna în munca mea, în mentorii mei, în ambițiile mele și, mai ales, în a contribui la educație și la societate. Cred că efortul consecvent și scopul clar sunt cele care, în cele din urmă, mi-au deschis acele uși.

Ce a învățat la NASA

Reporter: Cum a fost să interacționezi cu cercetători NASA și comandanți ai Forțelor Spațiale americane? Ce ai adus înapoi cu tine în India?

Anand Megalingam: Când am interacționat cu cercetătorii NASA, oamenii de știință și comandanții Forțelor Spațiale americane, am câștigat nu doar expunere la tehnologii avansate, ci și la sistemele și disciplina din spatele misiunilor spațiale reușite.

Mi-au explicat aspecte tehnice ale misiunilor lunare, inclusiv integrarea vehiculului de lansare, gestionarea sarcinii utile, etapele de propulsie, secvențierea misiunii și operațiunile facilităților de lansare. Am învățat cum fiecare subsistem – propulsia, telemetria, navigația, comunicațiile, sistemele termice și integrarea structurală – trebuie să funcționeze împreună cu o precizie extremă pentru ca o misiune să reușească.

Una dintre cele mai fascinante zone a fost programul de cercetare de pe Stația Spațială Internațională. Mi-au explicat cum microgravitația afectează creșterea plantelor, cum sunt selectate ierburile și culturile pentru experimentele spațiale și cum sunt folosite sistemele de mediu controlat pentru misiunile de lungă durată. Au discutat, de asemenea, despre sistemele de susținere a vieții, monitorizarea mediului și viitoarele tehnologii de locuire umană pentru explorarea spațiului profund.

În timpul interacțiunilor cu comandanții Forțelor Spațiale americane, am învățat despre securitatea comunicațiilor prin satelit, sistemele de monitorizare orbitală, integrarea informațiilor meteorologice, conștientizarea domeniului spațial și aplicațiile de apărare ale tehnologiilor spațiale. Mi-au explicat cum urmărirea sateliților în timp real, rețelele securizate de comunicații și sistemele predictive de monitorizare sunt esențiale atât pentru operațiunile civile, cât și pentru cele strategice.

O altă experiență majoră de învățare a fost înțelegerea ingineriei de sisteme și a managementului de misiune. Am observat cum folosesc fluxuri de lucru disciplinate, analiză de risc, sisteme redundante, testare de vibrații și structurală, medii de simulare și proceduri de repetiție a misiunii înaintea fiecărei lansări. Abordarea lor față de precizie, documentare, controlul calității și managementul timpului a fost extrem de impresionantă.

Mi-au explicat, de asemenea, cum tehnologiile reutilizabile de lansare, sistemele autonome, monitorizarea asistată de inteligență artificială, materialele avansate și sistemele de propulsie de nouă generație modelează viitorul ingineriei aerospațiale.

Ce m-a inspirat cel mai mult a fost abordarea lor ecosistemică – modul în care organizațiile de cercetare, universitățile, startup-urile, agențiile guvernamentale, sectorul de apărare și industriile private colaborează. Inovarea acolo nu e construită doar de indivizi; e construită prin comunități științifice puternice și o viziune pe termen lung.

Cel mai important lucru pe care l-am adus înapoi în India a fost importanța de a construi un astfel de ecosistem aici – care să combine inovarea tehnică, cultura cercetării, participarea studenților, disciplina, colaborarea și expunerea practică. Acesta e tipul de mediu aerospațial pe care vreau să-l ajut să se creeze prin Space Zone India.

Misiunea care a primit numele fiului său, care credea că tatăl lui nu-l mai iubește, pentru că muncea tot timpul

Reporter: Spune-mi despre misiunea RHUMI Twin. Ce înseamnă? De ce acum? Cum ar putea această misiune să schimbe viitorul aeronauticii?

Anand Megalingam: RHUMI Twin e una dintre cele mai ambițioase misiuni ale noastre la Space Zone India. Misiunea e concepută să lanseze două rachete simultan din Tamil Nadu, folosind două sisteme de lansare diferite – una de pe o rampă fixă și cealaltă de pe o platformă mobilă de lansare.

Din punct de vedere tehnic, această misiune e foarte importantă pentru noi, deoarece demonstrează capacitatea de lansare duală sincronizată. Ambele rachete sunt planificate să fie lansate în același timp, cu aceeași secvență de numărătoare inversă, urmând parametri de traiectorie calculați cu grijă, sisteme de sincronizare a lansării și protocoale de coordonare a misiunii.

Unul dintre obiectivele-cheie ale misiunii este validarea performanței tehnologiei noastre de platformă mobilă de lansare. Conceptul de rampă mobilă e proiectat să susțină operațiuni flexibile de lansare din locații diferite, în funcție de cerințele misiunii.

Prin această misiune, lucrăm la controlul traiectoriei, sincronizarea lansării, stabilitatea la vibrații, echilibrarea structurală, sistemele hidraulice de desfășurare și coordonarea operațională în timp real între două sisteme de lansare simultane.

În același timp, RHUMI Twin nu e doar o misiune cu rachete – e și o inițiativă educațională amplă de dezvoltare a capacităților. Prin acest program, ne propunem să pregătim aproape 20.000 de elevi din toată India în diverse domenii ale tehnologiei spațiale, inclusiv integrarea sarcinii utile, programare, simulări, design de sateliți, sisteme aerospațiale, planificarea misiunilor și conștientizare privind carierele din sectorul spațial.

Elevii înșiși vor dezvolta sarcini utile, module experimentale și sisteme de sateliți mici, pe care le planificăm a le integra în rachete pentru lansare. Asta le oferă elevilor expunere directă la fluxurile de lucru reale ale unei misiuni aerospațiale, nu doar educație teoretică.

Misiunea e și una personală, emoțională pentru mine. Numele „RHUMI” vine de la numele fiului meu, Rumitran.

Într-o perioadă a vieții mele, fiul meu m-a întrebat dacă îl iubesc cu adevărat, pentru că eram mereu ocupat cu compania, misiunile și activitățile de cercetare și nu puteam petrece suficient timp cu el. Întrebarea aceea m-a afectat profund. Pentru mine, RHUMI a devenit o reamintire că în spatele fiecărei misiuni științifice sunt și sacrificii personale, emoții și susținerea familiei.

De aceea poartă numele lui.

Dintr-o perspectivă mai largă, RHUMI Twin reprezintă direcția de viitor a inovației aerospațiale în India – sisteme reutilizabile, tehnologii de lansare mobilă, participarea studenților, operațiuni descentralizate de lansare și educație spațială accesibilă. Pe măsură ce ecosistemul spațial global evoluează, misiunile aerospațiale viitoare vor necesita soluții de lansare mai flexibile, mai ieftine, rapid desfășurabile și scalabile. Misiuni ca RHUMI Twin sunt demonstrații timpurii spre acea viziune.

Planificăm această misiune pentru luna octombrie viitoare, din Tamil Nadu, și nu e doar o misiune de lansare pentru noi – e o misiune de a inspira o nouă generație de studenți, inovatori și viitori oameni de știință în domeniul spațial din toată India.

„Relația cu ISRO nu e despre competiție. E despre inspirație, învățare și contribuție la misiunea spațială mai amplă a Indiei”

Reporter: India are deja ISRO, una dintre cele mai respectate agenții spațiale din lume. Cum se poziționează Space Zone India în raport cu ea? Colaborați, lucrați la proiecte împreună?

Anand Megalingam: ISRO e ca un tată al ecosistemului spațial indian. Pentru toți cei care lucrăm în sectorul spațial privat, ISRO e fundația și sursa de inspirație. Comparativ cu ISRO, companii ca Space Zone India sunt încă la început – ca niște tineri care cresc sub îndrumarea unui mentor experimentat.

ISRO a construit reputația Indiei la nivel global prin decenii de realizări științifice, disciplină și inovare. Astăzi, datorită ecosistemului pe care l-au creat, multe startup-uri private și antreprenori pot intra în sectorul spațial cu încredere.

Guvernul indian și ISRO sprijină acum puternic companiile spațiale private prin noi politici spațiale, sisteme de sprijin pentru startup-uri, infrastructură de testare și oportunități de colaborare. Încurajează antreprenorii, cercetătorii și tinerii inovatori să participe în ecosistemul spațial în creștere al Indiei.

O dezvoltare majoră este crearea celui de-al doilea cosmodrom în Tamil Nadu, important strategic datorită avantajelor de locație pentru viitoarele lansări. Asta va ajuta startup-urile și companiile private care vor să plaseze sarcini utile și sateliți pe orbită joasă terestră și alte profiluri de misiune, într-un mod mai eficient.

În același timp, sprijin e oferit și prin facilități de testare, sisteme de comunicații prin satelit, infrastructură de testare statică, acces la teren, îndrumare tehnică și sisteme de suport industrial. Aceste inițiative ajută startup-urile spațiale indiene să crească mult mai rapid decât înainte.

Pentru noi, la Space Zone India, relația cu ISRO nu e despre competiție. E despre inspirație, învățare și contribuție la misiunea spațială mai amplă a Indiei. ISRO creează viziunea la nivel național și fundația științifică, în timp ce companiile private ca a noastră încearcă să extindă participarea, inovarea, educația și implicarea la nivel local în tehnologia spațială.

Ne concentrăm mai ales pe implicarea studenților, participarea mediului rural, tehnologiile reutilizabile de lansare, sistemele mobile de lansare, integrarea sarcinii utile și educația spațială accesibilă. Vrem să creăm oportunități pentru tinerii studenți și inovatori care altfel n-ar avea acces la ecosistemele aerospațiale.

Acum suntem încă în creștere, în învățare și în construcție. Dar, în viitor, vrem să contribuim semnificativ la ambițiile spațiale ale Indiei și să ne facem țara mândră prin inovare, cercetare și impact educațional.

Viitorul spațial al Indiei va deveni mai puternic când agențiile guvernamentale, oamenii de știință, startup-urile, industriile private, instituțiile de învățământ și tinerii inovatori vor crește împreună, ca un singur ecosistem.

„Fă-ți părinții mândri”

Reporter: Ce mesaj ai pentru un copil care crește astăzi în același sat din care ai venit tu?

Anand Megalingam: Fiecărui copil care crește într-un sat mic, ca cel din care vin eu, vreau să-i spun un lucru foarte clar: succesul nu se întâmplă într-o singură zi. Astăzi, mulți tineri vor rezultate imediate. Vor să devină de succes instant sau să realizeze ceva foarte mare peste noapte. Dar succesul adevărat cere timp, răbdare, disciplină și efort continuu.

Cel mai important lucru în primii ani e să înveți bine și să-ți construiești o fundație solidă. Educația e extrem de importantă. Odată ce termini școala, vei intra la facultate, vei câștiga mai multă experiență și vei înțelege care sunt interesele și punctele tale forte reale. Fie că alegi o licență, un master, cercetarea, afacerile sau antreprenoriatul, învățarea nu trebuie să se oprească niciodată.

În același timp, dacă ai un vis dincolo de mediul academic – fie că e vorba de afaceri, tehnologie, aerospațială sau inovare – trebuie să fii dispus să muncești ore suplimentare pentru el. În timpul facultății, eu am petrecut timp în plus învățând, construind proiecte, participând la competiții și îmbunătățindu-mă continuu. Succesul vine când pasiunea și munca ta se întâlnesc.

Dacă ai cu adevărat interes, pasiune, dedicare și disciplină, poți realiza multe lucruri în viață, indiferent de mediul din care vii. Satul tău, situația financiară sau limitările nu ar trebui să-ți decidă niciodată viitorul.

Un alt lucru important sunt oamenii din jurul tău. Când stai într-un grup pozitiv, îi motivezi pe ceilalți, înveți alături de ei și vă susțineți reciproc, creezi nu doar succes pentru tine, ci și inspirație pentru mulți alții. Așa se creează istoria.

Cred cu tărie că prin concentrare, disciplină, consecvență și muncă, oricine își poate transforma viața. Universul însuși îi susține pe cei care rămân dedicați scopurilor lor și continuă să lucreze sincer.

Și cel mai important: fă-ți părinții mândri. Sacrificiile, sprijinul și credința lor în tine sunt de neprețuit. Orice succes atingi în viață, nu-i uita niciodată pe oamenii care au stat în spatele tău de la început.

Mesaj pentru tinerii din România

Reporter: Ce mesaj ai pentru tinerii din România care sunt pasionați de aeronautică și se confruntă cu tot felul de provocări în urmărirea visului lor?

Anand Megalingam: Pentru tinerii din România – și pentru studenții de pretutindeni – vreau să spun asta: nu lăsați niciodată mediul din care veniți sau dificultățile prin care treceți să vă oprească visele. Dacă sunteți pasionați de aeronautică sau de tehnologia spațială, stabiliți-vă un obiectiv clar, rămâneți disciplinați și continuați să învățați în fiecare zi. Astăzi, cunoașterea e disponibilă peste tot – prin internet, mentori, cursuri și tehnologie. Folosiți aceste oportunități cu înțelepciune. Și cel mai important, amintiți-vă de sacrificiile pe care părinții voștri le fac pentru viitorul vostru. Succesul nu vine peste noapte, dar cu pasiune, muncă, răbdare și dedicare, puteți realiza lucruri care cândva păreau imposibile