Dacă privești un pachet de M&Ms, una dintre cele mai populare bomboane din SUA, vei recunoaște câteva ingrediente familiare: zahăr, lapte praf degresat, unt de cacao. Dar vei observa și multe altele mai puțin cunoscute: gumă arabică, dextrină, ceară de carnauba, lecitină de soia și colorant E100, scrie The Guardian.
M&Ms conțin 34 de ingrediente, iar potrivit companiei Mars – producătorul bomboanelor – cel puțin 30 de țări, de la Coasta de Fildeș la Noua Zeelandă, participă la aprovizionarea lor.
Fiecare are propriul lanț de producție, care transformă materiile prime în ingrediente: cacaua devine lichior de cacao, trestia de zahăr devine zahăr, petrolul devine colorant alimentar albastru.
Apoi, toate aceste ingrediente călătoresc în jurul lumii către o fabrică centrală, unde sunt combinate și transformate în mici bijuterii colorate – albastre, roșii, galbene și verzi.
Tot mai mult, cercetătorii recunosc că sistemele alimentare reprezintă un factor major al crizei climatice. Oamenii de știință pot analiza defrișările cauzate de agricultură sau emisiile de metan provenite de la animale.
Însă impactul asupra mediului al alimentelor ultraprocesate – precum M&Ms – este mai puțin clar și abia acum începe să fie studiat serios. Unul dintre motivele pentru care evaluarea este atât de dificilă ține chiar de natura acestor produse: ele includ un număr uriaș de ingrediente și procese industriale, aproape imposibil de urmărit.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că problema nu este importantă. În condițiile în care alimentele ultraprocesate domină rafturile supermarketurilor și dietele americane – reprezentând 70% din produsele vândute și mai mult de jumătate din caloriile consumate – specialiștii spun că înțelegerea costului lor real asupra mediului este esențială pentru un sistem alimentar mai prietenos cu clima.
Ce știm deja
Deși cercetările privind impactul de mediu al alimentelor ultraprocesate sunt abia la început, datele existente sunt îngrijorătoare.
„Cu cât un aliment este mai procesat, cu atât este mai dăunător pentru sănătatea umană și pentru mediu”, afirmă Anthony Fardet, cercetător principal la Institutul Național Francez pentru Agricultură, Alimentație și Mediu.
Principalul motiv, explică el, este că aceste ingrediente sunt extrem de energofage, iar combinate, impactul lor crește exponențial.
Să luăm exemplul M&Ms. Primul pas în producerea lor este cultivarea de cacao, zahăr, lactate și palmier.
Este bine documentat faptul că agricultura destinată ingredientelor precum cacaua provoacă defrișări masive la nivel global. Din 1850, extinderea terenurilor agricole a cauzat aproape 90% din defrișările globale, responsabile pentru 30% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Compania Mars a fost criticată în trecut pentru practicile agricole din lanțul său de aprovizionare cu cacao și, deși a implementat planuri de sustenabilitate, acestea nu rezolvă problema de fond: agricultura intensivă, la scară mare, este fundamental nesustenabilă.
La acestea se adaugă zahărul, solidele din lapte și grăsimea de palmier – toate, surse majore de emisii de gaze cu efect de seră.
În plus, ingredientele industriale, precum coloranții alimentari – poate cel mai recognoscibil semn al procesării excesive – amplifică problema. M&Ms conțin 13 tipuri de coloranți.
Variantele albastre folosesc E132 și E133, obținute în principal în India și China printr-o reacție chimică între hidrocarburi aromatice (derivați ai petrolului) și sare de diazoniu, catalizată de metale precum cuprul și cromul.
Crearea lecitinei de soia, un aditiv folosit pentru a regla textura ciocolatei, presupune degomare la cald, izolare chimică a fosfolipidelor, decolorare cu peroxid de hidrogen și uscare în vid. Dextroza, un îndulcitor, pornește din porumb, care este înmuiat în acid, apoi măcinat, separat, uscat și descompus în molecule mai mici prin enzime și acizi, înainte de a fi recristalizat.
Compania Mars a refuzat să comenteze pentru acest articol.
Dar nu doar produsele din ciocolată au un impact semnificativ. Alte alimente ultraprocesate, precum Doritos, cu 39 de ingrediente, sunt la fel de problematice.
Porumbul – ingredientul principal – generează aproximativ 1.000 kg de dioxid de carbon pentru fiecare acru cultivat. Compania PepsiCo, producătorul Doritos, are propriile planuri de sustenabilitate, dar multe dintre ele sunt considerate „greenwashing”, adică promisiuni ecologice superficiale.
În realitate, astfel de inițiative nu rezolvă problema de bază: lipsa unei înțelegeri clare a impactului global al alimentelor ultraprocesate asupra climei.
Compania suedeză CarbonCloud, specializată în calcularea emisiilor produselor alimentare, a analizat datele publice ale Mars și a estimat că M&Ms generează cel puțin 13,2 kg de echivalent CO₂ pentru fiecare kilogram de produs fabricat.
Cum Mars produce peste 664 de milioane kg de M&Ms anual în SUA, rezultă că emisiile totale depășesc 3,8 milioane tone CO₂ – adică aproximativ 0,1% din totalul anual al emisiilor SUA. (Deși Mars nu publică date pe produs, raportul său din 2024 arată 29 milioane tone CO₂ la nivel de companie).
Specialiștii spun însă că cifra reală este probabil mult mai mare.
„Există o ‘cutie neagră’ în contabilitatea carbonului din industria alimentelor procesate”, explică Patrick Callery, profesor la Universitatea din Vermont. „Există multă incertitudine pe măsură ce lanțurile de aprovizionare devin mai complexe”.
Ce nu știm
Obținerea unei estimări exacte a impactului de mediu al acestor alimente este aproape imposibilă, dat fiind că ele implică nenumărate ingrediente și procese industriale opace.
Nu este vorba doar de amestecarea unor componente, ci de modificări chimice, aditivi, arome, coloranți și reacții industriale cu efecte greu de cuantificat.
Un alt obstacol: toate aceste produse sunt create de companii care nu au niciun interes real să-și dezvăluie amprenta ecologică – și, uneori, nici nu o cunosc complet.
De exemplu, Mars nu cultivă cacaua, ci se bazează pe sute de ferme care, de multe ori, nu dețin sisteme corecte de contabilizare a emisiilor. Astfel, emisiile marilor corporații alimentare sunt adesea subraportate.
„Companiile nu au date reale, așa că folosesc factori de emisii – adică presupuneri”, spune David Bryngelsson, cofondator CarbonCloud.
Callery explică faptul că firmele tind să raporteze doar elementele simple, precum transportul, și omit emisiile agricole complexe. „Raportarea unor emisii ridicate contravine intereselor marilor companii alimentare”, adaugă el.
Punctul central al alimentelor ultraprocesate îl reprezintă banii
„Scopul principal al alimentelor ultraprocesate este profitul”, spune Fardet, subliniind că acestea sunt concepute să fie atrăgătoare, ușor de consumat și plăcute la gust.
„Majoritatea celor din lanțul valoric al industriei alimentare nu sunt preocupați de schimbările climatice din motive ideologice, ci de bani”, adaugă Bryngelsson. Pentru a schimba aceste stimulente, valoarea alimentelor ar trebui să includă și costul lor real asupra climei – ceea ce ar necesita reglementări guvernamentale și taxe bazate pe impactul ecologic real al produselor.
De ce contează
Cu un preț de nici 2 dolari, pachetul de M&Ms din magazin nu reflectă deloc costul real al bomboanelor asupra mediului. Dar pentru a aborda problema alimentelor ultraprocesate, nu este suficientă ajustarea listei de ingrediente.
„Reducerea zahărului sau a sării la un singur produs este doar greenwashing”, spune Fardet. „Trebuie schimbată întreaga imagine”.
El recomandă orientarea spre alimente integrale, produse local, care necesită mai puțină energie și transport, având astfel o amprentă de carbon mai redusă. Bunurile care nu pot fi obținute local, precum ciocolata, ar trebui să reprezinte doar o mică parte din dietă, provenind din lanțuri etice și transparente.
Totuși, acest lucru este dificil într-o țară ca SUA, unde costurile alimentelor cresc, iar deșerturile alimentare – zonele fără acces la produse proaspete – sunt tot mai numeroase.
De aceea, spun experții, nu poate fi responsabilitatea exclusivă a consumatorilor să facă alegeri sustenabile. Marile corporații alimentare trebuie trase la răspundere pentru povara pe care o impun societății și climei.
Inițiativele lor de „sustenabilitate”, precum programul „Cocoa for Generations” al Mars sau „Pep+” al PepsiCo, sunt „pansamente puse pe o fractură deschisă”.
Dar, mai presus de toate, e nevoie să ne schimbăm percepția asupra costurilor ascunse ale alimentelor ultraprocesate – acasă, în școli sau prin interzicerea marketingului adresat copiilor.
„Sistemele noastre alimentare nu sunt absolut deloc normale. Întreaga industrie ar trebui să plătească aceste costuri ascunse”, conchide Fardet.