Antena 3 CNN Actualitate Ioana Petrescu, despre nominalizarea lui Florin Cîțu în funcţia de premier: ''Nu am niciu dubiu că va continua să se împrumute la nesfârşit!''

Ioana Petrescu, despre nominalizarea lui Florin Cîțu în funcţia de premier: ''Nu am niciu dubiu că va continua să se împrumute la nesfârşit!''

Ioana Maria Petrescu, fost ministru de Finanţe în guvernul condus de Victor Ponta, a vorbt în exclusivitate la Antena 3, despre Florin Cîțu, propunerea PNL pentru funcția de premier.

de Iulia Gorgorin    |   

Fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, a vorbit în exclusivitate la Antena 3, despre propunerea PNL ca Florin Cîţu să fie noul premier al României.

Ioana Petrescu: Nu înţeleg atitudinea PNL-ului de a recompensa o activitate şi o atitudine iresponsabilă din partea membrului lor, Florin Cîţu

''În primul rând, aş vrea să spun că nu înţeleg atitudinea PNL-ului de a recompensa o activitate şi o atitudine iresponsabilă din partea membrului lor, Florin Cîţu. Aici, voi aţi prezentat înainte două dintre aceste atitudini iresponsabile, una fiind legată de această comunicare foarte politicianistă care s-a întâmplat la Ministerul Finanţelor, pe care a menţionat-o şi Maria Toader înainte, acea plecare din Parlament în ultimul moment când a fost propus premier şi asta în timpul unei crize care îl descalifică să mai fie un prim-ministru propus în viitor, şi nu în ulimul timp, situaţia bugetară dezastruoasă.

Deci, nu numai că suntem la un deficit de 7% din PIB în acest moment, dar, pur şi simplu, nu s-a întâmplat doar din cauza pandemiei, aşa cum le place celor de la PNL să spună.

Această atitudine iresponsabilă legată de buget s-a întâmplat imediat după ce domnul Cîţu a preluat portofoliul Finanţelor, pentru că, dacă ne aducem aminte, la sfârşitul lui octombrie, anul trecut, deficitul era de 2,72% din PIB şi a ajuns la 4,6% până la sfârşitul anului. Nu exista nicio pandemie la momentul repectiv, deci, nu cred că este normal să recompensezei astfel de atitudine. 

Poţi să ai o orchestră foarte bună, dar dacă dirijorul este slab, atunci, nu va ieşi foarte bine

Acum, putem să fim optimişti şi să sperăm că restul Guvernului va fi format din oameni capabili, profesionişti, din toate aceste trei partide care negociază în acest moment, dar oricine care ştie un pic de muzică, ştie că dacă poţi să ai o orchestră foarte bună, dar dacă dirijorul este slab, atunci, nu va ieşi foarte bine. Putem să spunem că partea pozitivă a acestei nominalizări este faptul că domnul Cîţu nu va mai putea să dea vina pe greaua moştenire.

A lăsat o situaţie economică foarte proastă pe care trebuie să o ducă până la capăt

Ideea este că a lăsat o situaţie economică foarte proastă pe care trebuie să o ducă până la capăt. Din păcate, este posibil ca această atitudine de a se împrumuta la nesfârşit, să o continue şi din poziţia de prim-ministru.

Vreau să vă aduc aminte, că datoria publică era la sfârşitul anului trecut de 35% din PIB şi a ajuns la 42,9% în septembrie 2020. Deci, vorbim de un salt impresionant, o datorie pe care a făcut-o domnul Cîţu cât a fost la Finanţe şi pe care o vom plăti noi, în anii următori. Nu am niciu dubiu că şi ca premier va face acelaşi lucru'', a spus Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe.

Subiecte în articol: Ioana Petrescu Florin Cîțu premier
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Rezultatele anchetei în cazul pacienților morţi la Spitalul Pantelimon