Antena 3 CNN Actualitate Locale Locomotiva unui tren de călători a luat foc în Prahova. Călătorii s-au autoevacuat

Locomotiva unui tren de călători a luat foc în Prahova. Călătorii s-au autoevacuat

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Ploiești-București. Pasagerii au ieşit singuri din vagoane şi nu sunt persoane rănite.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Un incendiu a izbucnit, vineri, la locomotiva unui tren de călători, în comuna Tinosu din judeţul Prahova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. 

"În cursul acestei dimineți, în halta Prahova (pe secția Ploiești – București), s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului IR 1628 care circulă pe ruta Brașov – București Nord.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol.

Citește și: Un yacht a luat foc pe Dunăre, în Mehedinți! Cinci echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului

Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.

Călătorii aflați în tren au fost preluați de trenul IR 1742.

Este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri la trenul IR 1628", potrivit comunicatului CFR.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.

Subiecte în articol: prahova locomotivă tren incendiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Restricții de circulație, pe cele mai mari artere din București, în acest weekend