Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban, surprins la o terasă din Vâlcea cu candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea

Ludovic Orban, surprins la o terasă din Vâlcea cu candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea

Premierul Ludovic Orban a fost surprins, în această dimineață, la o terasă din Vâlcea, alături de candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, parlamentarul PNL Cristian Buican și alți lideri locali.

de Alin Tarnovschi    |   

Fiind la prima oră a dimineții, liderii PNL, în frunte cu premierul Orban, au băut limonadă și cafea, semn că lucrurile au început să se schimbe, având în vedere că, la ultimele ieșiri publice la terase, prim-ministrul a consumat bere.

Aflat în plină campanie electorală pentru candidații partidului său, Ludovic Orban va merge, astăzi, în tot județul Vâlcea pentru a participa la demararea anumitor proiecte locale, printre care și un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea, realizat din fonduri europene.

În prim-plan va fi candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, care va prezenta, împreună cu Orban, proiectele pe care le are pentru oraș.

De asemenea, premierul va merge și în localitățile din județul Vâlcea pentru a se întâlni cu candidații PNL la primării.

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”