Antena 3 CNN › Externe › Macron spune că CIA nu a avertizat Franța despre un posibil atac rusesc cu drone, dar nu exclude că s-a putea întâmpla

Macron spune că CIA nu a avertizat Franța despre un posibil atac rusesc cu drone, dar nu exclude că s-a putea întâmpla

A.N.
2 minute de citit Publicat la 23:20 24 Sep 2026 Modificat la 23:36 24 Sep 2026
Emmanuel Macron. sursa foto: Getty

Emmanuel Macron a respins informația potrivit căreia CIA ar fi avertizat Franța în legătură cu o posibilă operațiune rusească cu drone îndreptată spre sudul Europei. Președintele francez a avertizat însă că un astfel de atac rămâne posibil, scrie Euronews.

Informația a fost publicată, joi, de cotidianul spaniol El Mundo. Potrivit ziarului, serviciile secrete americane ar fi alertat mai multe guverne din sudul Europei despre o posibilă operațiune cu drone pe care Rusia ar fi pregătit-o împotriva Spaniei, Franței și Italiei.

Într-un interviu difuzat simultan de televiziunile France 2 și TF1, Macron a negat categoric.

„Putem dezminți această informație, CIA nu a informat Franța despre această informație, iar ministrul italian al Apărării a spus același lucru”, a declarat președintele francez.

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, respinsese deja informația joi, printr-o postare pe X.

„Alarma declanșată în această dimineață de un ziar spaniol, care ia în calcul posibile atacuri asupra Italiei, Spaniei și Franței cu nave și drone rusești, nu servește nimănui și nu este confirmată”, a scris Crosetto.

„Trăim deja vremuri dificile, «nervoase», și nimeni nu are nevoie să se mai toarne gaz peste foc”, a adăugat ministrul italian.

„Da, s-ar putea întâmpla”

Chiar dacă a negat avertismentul CIA, Macron nu a minimalizat amenințarea rusă. El a amintit de atacul cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle din Germania, din noaptea de 4 spre 5 august 2026, pe care autoritățile germane l-au atribuit Rusiei.

Președintele francez a spus că Franța nu s-a confruntat până acum cu un atac comparabil, dar că nu îl poate exclude.

„Când mă întrebați «S-ar putea întâmpla asta?», răspunsul meu este da”, a declarat Macron.

Liderul francez consideră că Rusia vede în Europa „inima strategică a Ucrainei”, adică sursa principală a sprijinului militar, financiar și politic de care depinde Kievul. Din acest motiv, spune el, un atac rusesc împotriva Europei este „plauzibil”.

„Este clar că au existat mai multe semne care indică faptul că Rusia se pregătește să facă asta”, a spus Macron.

Atacurile de acest tip fac parte din ceea ce specialiștii numesc „război hibrid”: acțiuni care nu reprezintă un război declarat, dar care urmăresc să destabilizeze o țară prin sabotaje, atacuri cibernetice, dezinformare sau incidente cu drone.

O nouă mobilizare de 300.000 de oameni

Macron a vorbit și despre speculațiile legate de o nouă mobilizare în Rusia. El a spus că o mobilizare de aproximativ 300.000 de oameni este un „scenariu credibil”, „adesea împărtășit” și de alți lideri și experți.

În opinia sa, ar fi un semn că Moscova este dispusă să facă „sacrificii și mai mari pentru a cuceri întregul Donbas”, regiunea din estul Ucrainei pe care Rusia încearcă de ani de zile să o controleze complet.

Macron a estimat că, în ritmul actual, armata rusă ar avea nevoie de „un an și jumătate, doi ani” pentru a cuceri teritoriile din Donbas pe care nu le controlează încă, „cu pierderi și suferințe teribile pentru Ucraina”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole