La început, ecologista Zoë Goldsborough a presupus că mica siluetă văzută pe spatele unei maimuțe capucin în filmările surprinse de camera ei capcană era doar un pui de capucin. O analiză mai atentă a dezvăluit o colorație atipică, iar colegii cărora i-a trimis filmarea au rămas şocaţi. Se pare că, din cauza plictiselii, maimuţele capucin de pe insula Jicarón le "fură" puii maimuţelor urlătoare, scrie CNN.
O revizuire mai detaliată a videoclipului și confirmările ulterioare au arătat că silueta era, de fapt, un pui de maimuță urlătoare, o specie complet diferită.
"Mi-am dat seama că era ceva ce nu mai văzusem până atunci. Am fost șocată", a recunoscut Goldsborough.
Pe măsură ce analiza mai mult material video, a observat aceeași maimuță adultă – un capucin cu fața albă, supranumit "Joker" din cauza unei cicatrici pe gură – cărând același pui de maimuță urlătoare în alte filmări. Apoi, a observat și alți masculi capucini, "Cebus capucinus imitator", făcând același lucru.
Folosind 15 luni de filmări obținute de camerele capcană amplasate pe insula Jicarón, aflată la 55 km de coasta Panama, parte din Parcul Național Coiba, cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Comportamentul Animal, Universitatea din Konstanz, Institutul Smithsonian de Cercetări Tropicale și alți parteneri au analizat acest comportament neobișnuit.
Descoperirile lor au arătat că, începând cu Joker, patru capucini masculi tineri și subadulți au răpit cel puțin 11 pui de maimuță urlătoare între ianuarie 2022 și martie 2023. În lipsa dovezilor privind hranirea, îngrijirea sau joaca cu acești pui, cercetătorii suspectează că răpirile reprezintă o "modă culturală", posibil un simptom al condițiilor ecologice unice de pe insula Jicarón.
Înţelegerea acestui comportament ar putea fi esențială, avertizează echipa. Populația locală de maimuțe urlătoare, o subspecie pe cale de dispariție, "Alouatta palliata coibensis", conform Listei Roșii IUCN – este deja vulnerabilă. Mai mult, femelele nasc, în medie, o dată la doi ani.
Ipoteze în schimbare
Studiul cazului a fost plin de întorsături.
"A fost ca un carusel: credeam un lucru, apoi apărea ceva ce-l infirma", a spus Goldsborough, doctorand la Max Planck și Universitatea din Konstanz.
Insula Jicarón este complet nelocuită, fără electricitate și cu teren dificil, ceea ce limitează accesul cercetătorilor. Din această cauză, echipa folosește camere-capcană activate de mișcare pentru a monitoriza maimuțele capucine care trăiesc la sol.
Totuși, camerele nu surprind ce se întâmplă în vârfurile copacilor, habitatul principal al maimuțelor urlătoare. Astfel, nu a fost posibil să se determine exact când, cum și de ce au avut loc răpirile.
Inițial, cercetătorii au crezut că ar putea fi vorba despre un caz rar de adopție. Se știe că unele maimuțe "adoptă" pui abandonați, inclusiv din alte specii. Dar Joker nu părea interesat de acești pui, doar îi transporta pe spate, fără să le ofere hrană sau îngrijire. În final, puii mureau de foame.
"Este un comportament neobișnuit pentru masculii de primate", a spus Pedro Dias, primatolog la Universitatea Veracruzana din Mexic, care studiază maimuțele urlătoare, dar nu a fost implicat în acest studiu.
"Femelele sunt mai predispuse să adopte comportamente de îngrijire, chiar și în cazuri de răpire, ceea ce nu se observă aici", a adăugat el.
Când ecologista Corinna Most a aflat despre cazurile de pe Jicarón, prima ei presupunere a fost că puii erau răpiți pentru a fi mâncați. Prădarea prin răpire nu este neobișnuită în natură, dar, pe măsură ce a analizat mai atent datele echipei, și-a dat seama că nici acest scenariu nu se potrivește.
Capucinii păreau să transporte puii timp de zile întregi, fără interacțiuni semnificative – nici agresiune, nici joc, nici interes clar. Coautorul Brendan Barrett, ecologist și mentorul lui Goldsborough, a afirmat că rămâne neclar de ce ar consuma capucinii energie pentru o activitate fără beneficiu aparent.
Un context insular unic
Barrett a subliniat că acești capucini trăiesc într-un mediu diferit față de rudele lor de pe continent. Pe insula fără prădători, riscurile pentru comportamente "prostești" sunt mai mici. Capucinii, deja cunoscuți pentru natura lor curioasă și haotică, pot explora mai liber.
Pe continent, ei sunt cunoscuți pentru distrugerea cuiburilor de viespi, agresivitate și hărțuirea altor specii – un comportament exploratoriu tipic. În absența pericolelor, asemenea impulsuri pot deveni mai frecvente.
Cercetătorii propun că, în siguranța și libertatea relativă a insulei, capucinii s-ar putea chiar plictisi.
Posibilul factor cheie: plictiseala
Plictiseala ar putea fi un factor important al comportamentului, mai ales la indivizii tineri și pe insule, sugerează Goldsborough. Teza ei se concentrează pe Jicarón și capucinii din Coiba, singurele grupuri cunoscute care folosesc pietre ca unelte pentru a sparge nuci – o trăsătură care, din nou, apare doar la masculi.
"Știm că inovația culturală este adesea legată de indivizi tineri, nu de cei în vârstă", a spus Dias.
De exemplu, comportamentul de spălare a cartofilor la macacii de pe insula Koshima, Japonia, a fost observat pentru prima dată la o tânără femelă numită Imo.
Dias explică faptul că adolescența este o perioadă de tranziție: tinerii sunt suficient de independenți încât să exploreze, dar nu pe deplin integrați în ierarhia socială.
Most a sugerat și un alt posibil factor: supraimitația – tendința de a imita comportamente, chiar și fără a le înțelege scopul.
"Aproape simt că și acești capucini fac asta, poate pentru a se lega social de Joker", a spus ea.
De obicei, se consideră că necesitatea este mama invenției în natură. Dar, a remarcat Most, "această lucrare susține ideea că uneori animalele inteligente, precum capucinii, pur și simplu se plictisesc".
Reflecții asupra comportamentului uman
Goldsborough a subliniat că oamenii și alte primate împărtășesc nu doar inteligența definită prin utilizarea uneltelor, ci și comportamente mai puțin nobile.
"Avem tradiții culturale aparent arbitrare și lipsite de funcție, care dăunează altor specii", a spus ea.
Barrett a reflectat asupra propriei copilării în nord-estul SUA, când prindea broaște și insecte în borcane, fără intenția de a le răni – dar în mod clar afectându-le. El a sugerat că și comportamentul capucinilor ar putea fi la fel de arbitrar, poate chiar distractiv pentru ei.
Atât el, cât și Goldsborough speră că acest comportament va dispărea în timp, la fel ca unele mode culturale la oameni. Sau, poate, maimuțele urlătoare își vor adapta comportamentul pentru a-și proteja puii.
"Este ca o oglindă care se reflectă asupra noastră în care facem aparent lucruri altor specii care le pot face rău și par atroce, dar care nu au un scop real", a spus Barrett.