În sudul Spaniei, între orașele El Ejido și Almería, se întinde ceea ce NASA descrie drept una dintre puținele construcții umane vizibile din spațiu: „Marea de plastic”. Este vorba despre 32.000 de hectare de teren – echivalentul a 44.000 de stadioane de fotbal – acoperite de sere din plastic alb, scrie BBC.
Sub aceste acoperișuri se produc anual aproape patru milioane de tone de legume și fructe – castraveți, roșii, ardei, pepeni și pepene verde – dintre care peste jumătate ajung pe mesele europenilor. De aici și supranumele de „grădina Europei”.
În sudul Spaniei, între orașele El Ejido și Almería, se întinde ceea ce NASA descrie drept una dintre puținele construcții umane vizibile din spațiu: „Marea de plastic”. FOTO: Profimedia Images
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât regiunea este una dintre cele mai aride din Europa: plouă, în medie, doar 54 de zile pe an. Soluția a venit încă din anii ’50, când guvernul spaniol a decis să exploateze rezervele subterane de apă. În combinație cu un climat favorabil și cu tehnologia serelor, adaptată după modelele din Țările de Jos, dar cu plastic mai rezistent decât sticla, agricultura intensivă a prins contur.
Metoda numită „enarenado” (acoperirea solului cu un strat de nisip pentru reținerea apei), împreună cu irigațiile prin picurare, au transformat zona într-o putere agricolă.
În prezent, există aproximativ 12.000 de exploatații care aduc venituri anuale de circa 5,1 miliarde de dolari, reprezentând 40% din PIB-ul provinciei Almería și oferind aproape 100.000 de locuri de muncă.
În sudul Spaniei, între orașele El Ejido și Almería, se întinde ceea ce NASA descrie drept una dintre puținele construcții umane vizibile din spațiu: „Marea de plastic”. FOTO: Profimedia Images
Critici legate de impactul social și ecologic
Succesul economic are însă un cost. Organizațiile de mediu avertizează că supraexploatarea acviferelor riscă să provoace daune ireversibile ecosistemelor. De pildă, acviferul Níjar este exploatat de peste două decenii peste capacitatea de regenerare. În plus, „marea de plastic” generează anual 30.000 de tone de deșeuri, din care doar 85% sunt reciclate, iar microplasticele se regăsesc deja în fauna marină din Marea de Alborán și zona Cabo de Gata.
Producătorii susțin că reciclează integral materialele folosite în sere și că au diversificat sursele de apă, apelând și la desalinizare sau colectarea apei de ploaie, în încercarea de a reduce presiunea asupra subteranelor.
În plan social, circa 60% dintre angajații serelor sunt migranți, în special din nordul Africii. Numeroase ONG-uri și sindicate atrag atenția asupra exploatării muncii, lipsei de contracte legale și a condițiilor precare de trai. Mulți muncitori locuiesc în adăposturi improvizate, fără acces la apă curentă sau electricitate. În unele cazuri, salariile variază între 3 și 5 euro pe zi.
În El Ejido, aproape o treime din locuitori sunt străini. Paradoxal, orașul este unul dintre cele cu cel mai scăzut șomaj din Andaluzia, dar și printre cele mai sărace din Spania în ceea ce privește distribuția veniturilor.
Între „miracol verde” și amenințare viitoare
Pentru susținătorii agriculturii intensive, „marea de plastic” este un model de eficiență și o sursă vitală pentru economia regională și aprovizionarea Europei. Pentru critici, este un sistem nesustenabil, care consumă prea multe resurse, poluează și creează tensiuni sociale.
„Este absurd să fim grădina Europei în cea mai aridă zonă a continentului. Dacă nu reducem producția, ne vom confrunta cu probleme grave, mai ales în contextul schimbărilor climatice”, avertizează Julia Martínez, directoare tehnică a Fundației Noua Cultură a Apei din Almería.
Viitorul regiunii depinde, spun specialiștii, de găsirea unui echilibru între necesitatea de a hrăni Europa și obligația de a proteja resursele naturale și drepturile sociale ale comunităților locale.