Celebrul regizor Martin Scorsese a recunoscut că îi plac regizorii şi filmele româneşti. El i-a menţionat pe Cristian Mungiu şi Cristi Puiu, însă a afirmat că filmele lui Radu Jude l-au impresionat profund, în special Aferim. Totodată, Scorsese a declarat că a fost şocat şi de filmul "Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii".
Invitat la o emisiune în cadrul Festivalului TCM Classic Film, regizorul Martin Scorsese a împărtășit cu publicul filmele care l-au impresionat recent, iar după ce a menționat câteva producții hollywoodiene, Scorsese a surprins audiența afirmând: „Îmi plac foarte mult filmele românești”.
Martin Scorsese: "Îmi plac mult filmele româneşti. Da, Mungiu şi Puiu. Pronunţ greşit numele. "Poliţist, adjectiv". Orice de.. "Sieranevada". Şi e acest tip pe nume Radu Jude. Da.. e ceva... În special... "Aferim!". Un film pe care l-a făcut alb-negru şi încă unul denumit... care e... ştii tu, nu pe gustul tuturor, sunt sigur. "Nu te aştepta prea mult de la sfârşitul lumii". Acela şochează. Şi e nevoie de stil şi conţinut politic şi cinema şi moralitate şi lipsă de moralitate, toate pe ecran. Şi le sparge într-o mie de bucăţi şi dintr-odată vezi lumea diferit. Ştii? Iar asta te entuziasmează. Nu spun că aş putea să fac aşa ceva, spun că îţi dă un suflu nou.
Cred că a fost citat spunând că poate cinematografia nu a început încă. Are dreptate."
Ulterior, regizorul român Radu Jude a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, alături de o filmare cu interviul lui Scorsese, menționând că afirmațiile regizorului american reprezintă "o mare onoare".