Accident grav în judeţul Olt, în care au fost implicate zece mașini cu 27 de oameni. A fost activat planul roșu de intervenție
Publicat acum 1 ora si 49 minute
Remorca mastodontului s-a transformat în ring de dans, dar la petrecere au venit și poliţiştii.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că nu este vorba despre încheierea unei căsătorii propriu-zise, ci de o promisiune de căsătorie la împlinirea vârstei de 18 ani.
Conducătorul autotrenului a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule.
De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Mehedinți”, au transmis reprezentanții Poliției.