Un incident șocant s-a petrecut sâmbătă, 5 iulie, seara, la o nuntă care a avut loc într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea. Mireasa a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, iar invitații au chemat Poliția și Ambulanța.
În jurul orei 19.00, când nunta era în toi, mireasa și mama soacră au avut o dispută legată de aranjarea invitaților la masă, potrivit Gazeta Vâlceană.
Se pare că spiritele s-au încins destul de tare, moment în care a intervenit și mirele care, în loc să aplaneze situația, și-a luat la bătaie proaspăta soție în fața invitaților.
Mireasa a fost lovită puternic în zona feței, astfel că a fost chemată ambulanța care a dus-o la spital pentru îngrijiri medicale.
În tot acest timp, mirele a continuat fericit petrecerea.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a confirmat incidentul și a anunțat că au fost demarate cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările incidentului. Potrivit IPJ, mireasa a refuzat emiterea unui ordin de protecție împotriva soțului agresiv.
Cei doi miri sunt din comuna Olanu, județul Vâlcea, potrivit sursei citate.