Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Mugurel de la Paris, de 20 de ani îi încântă pe români cu muzica lui

Mugurel de la Paris, de 20 de ani îi încântă pe români cu muzica lui

Mugurel de la Paris a venit în Franţa pentru două săptămâni şi a rămas 20 de ani. Cântă de la opt ani, iar atunci se gândea să devină preot ca tatăl lui.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Mugurel a ales totuși să urmeze alt vis, acela de a cânta muzică de petrecere. Astfel, de 20 de ani îi încântă pe românii din Paris cu muzica lui.

"Am venit pentru două săptămâni, și acum aici sunt 20 de ani. Ce m-a încântat foarte mult a fost că era Paris. M-a fascinat de mic orașul ăsta. Am plecat singur în necunoscut total. Nu aveam nici pașaport. A făcut tata intervenții mari să am pașaport" a povestit Mugurel

Destinul a făcut ca acum 17 ani în oraşul iubirii, Mugurel să îşi întâlnească marea dragoste, pe Loredana, care este tot din România şi cu care a întemeiat o familie. Au împreună 2 copii, Enzo şi Eden, care au acum 15, respectiv opt ani.

"Am hotărât cu soția să facem un restaurant 100% românesc și am găsit locul ăsta aici. Acum sunt opt ani. Când spun România spun părinți, spun casă. Acolo este universul meu. Chiar dacă locuiesc aici de tot atâția ani câti am stat și acolo. Vreau să mă întorc în România, cea mai frumoasă țară de pe Pământ", a afirmat românul.

Subiecte în articol: 1 Decembrie paris
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile