Antena 3 CNN Externe Netanyahu anunță că i se opune lui Trump și nu vrea ca Turcia să primească avioane de luptă F-35

Netanyahu anunță că i se opune lui Trump și nu vrea ca Turcia să primească avioane de luptă F-35

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 21:11 07 Iul 2026 Modificat la 23:34 07 Iul 2026
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

La doar câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a declarat că ia în calcul să permită vânzarea de avioane de luptă F-35 către Turcia, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a pronunțat împotriva unei asemenea măsuri, deși a minimalizat neînțelegerile dintre el și liderul american.

Într-un interviu pentru CNN, Netanyahu a avertizat că vânzarea celor mai avansate avioane de luptă americane „nu transformă Turcia într-un stat prieten al Statelor Unite”. Pe fondul disputei tot mai dure cu Recep Erdogan, Netanyahu a descris Ankara drept „un regim infestat de Frăția Musulmană, care urăște Statele Unite”.

„Nu este tocmai un aliat-model al Statelor Unite”, a continuat liderul israelian. „Amenință că va distruge țara mea, singurul stat evreu”.

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat, într-un interviu de săptămâna trecută, că Israelul „a devenit o povară pe care omenirea nu o mai poate suporta”, ceea ce l-a determinat pe ministrul israelian de externe să condamne afirmațiile drept „instigare la genocid, ca la carte”.

„Nu este o forță a păcii și stabilității. Când îi dai o asemenea putere, vei vedea agresiunea care vine odată cu ea”, a spus Netanyahu. Netanyahu a afirmat că i-a cerut direct lui Trump să nu vândă avioanele Turciei, spunând, marți, că o asemenea decizie ar „distruge echilibrul de forțe din Orientul Mijlociu”.

Trump, aflat în Turcia pentru summitul NATO, a semnalat, însă, că este dispus să anuleze interdicția privind vânzarea avioanelor către Turcia, pe care o impusese în primul său mandat. El a descris Turcia drept un aliat „extraordinar” al Statelor Unite.

Netanyahu a minimalizat orice divergențe cu Trump, susținând că cei doi sunt „pe aceeași lungime de undă” în marile chestiuni, chiar și după ce Trump a spus în weekend că liderul israelian „știe cine este șeful”.

„El este președintele Statelor Unite. Face ceea ce este bine pentru Statele Unite”, a spus Netanyahu. „Eu sunt prim-ministrul Israelului, fac ceea ce este important pentru Israel, iar de cele mai multe ori aceste lucruri sunt identice”.

Ruptura dintre Trump și Netanyahu e tot mai evidentă

Netanyahu, care a criticat public acordul nuclear cu Iranul din perioada președintelui Barack Obama, s-a abținut până acum să condamne actualul acord de încetare a focului dintre SUA și Iran.  Netanyahu ar fi vrut ca războiul să continue din plin.

Acordul nu abordează niciuna dintre principalele probleme formulate de SUA și Israel la începutul războiului, la sfârșitul lunii februarie, inclusiv programul nuclear iranian, producția de rachete balistice, sprijinul acordat grupărilor aliate sau stocul de uraniu puternic îmbogățit. Întrebat despre acordul de încetare a focului, Netanyahu a spus:

„Este prea devreme să spunem ce se va întâmpla”, a declarat el. „Președintele crede că poate opri programul nuclear al Iranului și crede că poate face asta prin negocieri. Eu am îndoieli, dar cred că trebuie să i se dea o șansă”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole