Președintele României, Nicușor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, a avut, luni seară, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti. Șeful statului le-a mulțumit pentru tot ceea ce fac pentru țară și susține că își dorește să îmbunătățească dialogul social cu aceștia „fie că este vorba de teme economice, sociale sau academice”.
Întâlnirea a avut loc la Ambasada României din Franţa. Șeful statului a remarcat că recunoaşte foarte multe dintre persoanele prezente.
„În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru ce faceţi pentru România, pentru că sunteţi o carte de vizită foarte importantă pentru noi. Apoi, vreau să vă mulţumesc, în general, pentru că reuşiţi să păstraţi Româia cu dvs aici şi în special asociaţiile care încearcă să-i atragă şi pe alţii în întreprinderea asta”, a declarat Nicuşor Dan.
Nicușor Dan le-a transmis că ar fi în beneficiul tuturor ca dialogul să fie intensificat, fie că este vorba de teme economice, sociale sau academice.
„Întrebarea este cum putem să colaborăm mai mult. Evident că este în beneficiul tuturor să o facem”, a mai declarat preşedintele.
„Dintotdeauna problema a fost...toată lumea este de bună credinţă, dar cine este interfaţa şi încercăm să facem asta la Administraţia Prezidenţială, astfel încât, în mod structurat şi pentru toţi românii care trăiesc în afara ţării să construim nişte lucruri care să ţină şi care să facă acţiunile noastre mai eficiente”, a afirmat președintele.
Șeful statului a mai vorbit despre România, subliniind că țara noastră azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate, are o zonă privată foarte dinamică, are o administraţie care, într-o oarecare măsură, este de bună credinţă.
„Despre România vreau să vă spun că, în ciuda ştirilor şi ...în fine...popor latin, pasiuni mari...dar, dincolo de asta, în opinia mea, România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate, are o zonă privată foarte dinamică, are o administraţie care, într-o oarecare măsură, este de bună credinţă, dar, în orice caz, este mai matură şi începe să ştie ce vrea şi, faţă de unde riscam să fim anul trecut, cred că ne-am învăţat cu toţii lecţiile şi am început un proces destul de lung de reconciliere între administraţie şi societate”, a mai adăugat Nicușor Dan.
„Vreau să vă transmit optimismul meu şi invitaţia de a continua dialogul astfel încât să reuşim să facem multe lucruri împreună”, a încheiat președintele.
Preşedintele Nicuşor Dan se află luni şi marţi într-o vizită oficială în Franţa, având programate întrevederi cu preşedintele Emmanuel Macron şi cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.