MuTRA, primul muzeu construit de la zero în ultimii 100 de ani, a fost deschis la Florești. Investiție de 145 de milioane de lei
Publicat acum 6 ore si 18 minute
Mai mulţi lideri PNL au discutat marţi noaptea despre posibilitatea ca toţi cei 99 de senatori şi deputaţi liberali să demisioneze din Parlament în semn de protest faţă de adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi cu intenţia de a provoca alegeri anticipate în cel mai scurt timp, potrivit News.ro.
Liberalii vor avea miercuri o şedinţă în care vor analiza din nou această ipoteză a demisiei în bloc a tuturor parlamentarilor.
”Forţăm alegeri anticipate”, a declarat pentru News.ro unul dintre liderii PNL participanţi la discuţiile de marţi noapte. ”Se va mai discuta mâine (miercuri - n. red.) dimineaţă. Ne întâlnim şi decidem”, a declarat un alt liberal care a luat parte la aceste discuţii.