Antena 3 CNN Politică PNL solicită demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu

PNL solicită demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu

de S.T.    |   

Liberalii solicită demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu, susţinând că social-democraţii intenţionează să blocheze prin absenţă votul din Camera Deputaţilor.

„Ne aşteptăm de la majoritatea PSD-ALDE la aceeaşi atitudine parşivă de a sfida ideea de egalitate în faţa legii şi de a încerca să amâne decizia în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, pentru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. PSD-ALDE le e frică de votul românilor, dar nu le este suficient de frică pentru a permite organelor de urmărire penală să-şi continue ancheta”, susţin liberalii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit PNL, niciun cetăţean nu trebuie să se aşeze deasupra legii, iar protecţia politică în faţa justiţiei afectează funcţionarea normală a unui stat de drept, vinovăţia ori nevinovăţia unei persoane fiind decise exclusiv de instanţele de judecată, nu de Parlament.

„Atragem atenţia că doar PSD-ALDE pot asigura cvorumul de şedinţă, întrucât deţin majoritatea parlamentară necesară, motiv pentru care trebuie să îşi asume dacă îndeplinesc condiţiile necesare pentru un vot regulamentar sau dacă vor scăpa de justiţie încă un PSD-ist”, precizează liberalii în comunicat.

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul 'Microsoft 2', urmează să fie dezbătută şi votată de plenul Camerei luni.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: PNL demisie parlament deputat PSD
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mircea Badea, despre femeia căreia îi datorează toată cariera