Președintele francez Emmanuel Macron a atribuit în mod direct "forțelor politice de opoziție" responsabilitatea pentru haosul de săptămâna trecută, în primele sale declarații publice de la începutul crizei politice. După ce a aterizat în Egipt pentru un summit de pace dedicat încheierii războiului din Gaza, Macron a declarat că "forțele politice care au contribuit la destabilizarea prim-ministrului Sébastien Lecornu” sunt singurele "responsabile pentru haos", scrie Politico.
"Cred că mulți dintre cei care au alimentat diviziunea și speculațiile nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor francezilor și a momentului pe care îl traversăm ca națiune. Datoria fiecăruia este să consolideze stabilitatea și să nu parieze pe instabilitate", a spus Macron.
Lecornu a demisionat pe 6 octombrie, la doar 14 ore după ce și-a anunțat noul guvern, în urma destrămării coaliției de centru-dreapta, pe fondul disputelor privind componența Cabinetului. Totuși, el a fost reconfirmat în funcție vineri, după o săptămână de negocieri tensionate cu opoziția privind formarea guvernului și adoptarea bugetului. Un nou proiect de buget este așteptat să fie prezentat în această săptămână în Adunarea Națională, dar nu există nicio garanție că va fi adoptat.
Macron nu a precizat care anume forțe politice sunt responsabile pentru haosul ce a alarmat piețele financiare și a alimentat speculațiile cu privire la posibile alegeri parlamentare anticipate.
În timpul crizei, formațiunile de extremă dreapta, Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, și de extremă stânga, La France Insoumise, au cerut insistent organizarea de noi alegeri legislative.
Declarațiile lui Macron vin într-un context tensionat, în care este acuzat că refuză să permită opoziției formarea unui guvern minoritar, în ciuda faptului că și-a pierdut majoritatea în Adunarea Națională la alegerile anticipate din anul precedent.
Întrebat dacă ar putea convoca alegeri anticipate în cazul în care noul guvern al lui Lecornu ar fi demis, Macron a răspuns că nu face "pariuri" legate de viitor.