Antena 3 CNN Externe Polonia se pregătește de o finală prezidențială trasă la indigo cu cea din România. Tusk: „Următoarele săptămâni sunt decisive”

Polonia se pregătește de o finală prezidențială trasă la indigo cu cea din România. Tusk: „Următoarele săptămâni sunt decisive”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 16:39 19 Mai 2025 Modificat la 16:39 19 Mai 2025
Donald Tusk avertizează cu privire la turul doi al alegerilor prezidențiale din Polonia. Foto: Profimedia Images

Următoarele două săptămâni vor fi „decisive” pentru viitorul Poloniei, a avertizat, luni, prim-ministrul guvernului acestei țări, Donald Tusk, în condițiile în care primul tur al alegerilor prezidențiale din această țară s-au încheiat cu un scor foarte strâns între candidatul coaliției lui Tusk, pro-europeanul Rafal Trzakowski și candidatul reacționarilor anti-europeni, Karol Nawrocki, relatează The Guardian.

Similaritățile dintre alegerile prezidențiale din România, abia încheiate ieri, și alegerile din Polonia sunt izbitoare. În ambele scrutine au participat primari pro-europeni de capitală. Cei doi candidați extremiști, Simion și Nawrocki, s-au afișat chiar împreună săptămâna trecută, când Simion a plecat din România, deși avea programate dezbateri cu contracandidatul său, pentru a-i face campanie lui Nawrocki. Fostul candidat AUR i-a promis lui Nawrocki sprijin și l-a asigurat pe acesta că va deveni președintele României, o promisiune eșuată.

Rezultatele oficiale făcute publice de autoritatea electorală poloneză au arătat că primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzakowski, candidatul Alianței Civice a premierului Tusk, a câștigat primul tur cu 31,36% din voturi.

Pe locul doi, la o distanță mică, este candidatul PiS, Karol Nawrocki. Pe locul trei s-a clasat un candidat al extremei drepte dure, Slawomir Mentzen, care a obținut aproximativ 15% din voturi.

Trzakowski a fost văzut foarte multă vreme drept favoritul incontestabil să câștige alegerile, iar o posibilă victorie a sa ar închide, într-un final, rivalitatea instituțional-politică dintre guvernul pro-european al lui Tusk și președinția anti-europeană a lui Andrzej Duda.

Tusk și coaliția sa au preluat puterea în 2023, după victoria în alegeri în fața reacționarilor PiS, conduși de prim-ministrul de atunci, Mateusz Morawiecki.

De atunci, încercările lui Tusk de a reforma statul și de a reconsolida statul de drept și democrația, după opt ani de eroziune în timpul guvernării PiS, s-au lovit de obstrucționismul lui Andrzej Duda.

Guvernul polonez speră că, prin alegerea lui Trzakowski, acest blocaj va fi eliminat.

Turul doi al alegerilor prezidențiale din Polonia, în care se vor confrunta Trzakowski și Nawrocki, va avea loc pe data de 1 iunie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole