Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Preşedintele Chinei va vizita Rusia | Planul pus la cale de Vladimir Putin și Xi Jinping

Preşedintele Chinei va vizita Rusia | Planul pus la cale de Vladimir Putin și Xi Jinping

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu diplomatul chinez de rang înalt Wang Yi, cu două zile înainte de împlinirea unui an de la invazia din Ucraina.

de Ştefan Petrică    |   

Cu această ocazie, Vladimir Putin a confirmat că așteaptă în perioada următoare o vizită la Moscova a omologului său chinez Xi Jinping.

China a anunțat că a elaborat o propune de plan de pace în Ucraina, iar ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a reacționat spunând că așteaptă să vadă detaliile acestui plan și dacă propunerea respectă principiul integrității teritoriale a Ucrainei.

Înaintea discuției cu Putin, Wang Yi a discutat cu omologul rus Serghei Lavrov.

De asemenea, diplomatul de la Beijing s-a întâlnit şi cu Nikolai Patrușev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei.

Citeşte şi: Vladimir Putin, discurs de cinci minute pe stadionul Lujniki: "Să strigăm de trei ori ura! Suntem de neînvins!"

Beijingul a transmis anterior că relația pe care o are cu Rusia este "solidă ca o stâncă" și că va rezista oricărui test.

În acest context, Statele Unite s-au declarat îngrijorate că guvernul chinez ar putea lua în considerare furnizarea de arme către Rusia, la un an de la invazia din Ucraina.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB