Prețul aurului a scăzut miercuri la cel mai redus nivel din ultimele aproape trei luni, în timp ce cotațiile petrolului au urcat cu aproximativ 1%, după noul schimb de atacuri dintre SUA și Iran, investitorii anticipând riscuri mai mari pentru aprovizionarea energetică globală, potrivit Reuters.
Aurul spot a pierdut 1,3% și a coborât la 4.206 dolari pe uncie, fiind cel mai scăzut nivel înregistrat după cel din 23 martie.
Contractele futures pe aur din SUA cu livrare în august s-au închis în scădere cu 3,6%, la 4.133,3 dolari.
„Piețele au nevoie disperată de vești bune, după datele pozitive privind locurile de muncă publicate vineri și amenințarea președintelui Donald Trump de azi-dimineață, potrivit căreia Iranul «va plăti prețul» pentru că nu a negociat un acord”, a declarat miercuri, Tai Wong, un comerciant independent de metale.
Deși aurul este considerat o protecție împotriva inflației, creșterea ratelor dobânzilor afectează de obicei acest metal care nu generează randament.
Conform instrumentului FedWatch al CME Group, traderii estimează în prezent o probabilitate de aproximativ 67% ca rata dobânzii din SUA să crească în decembrie.
Prețul argintului a scăzut cu 0,8%, ajungând la 64,83 dolari pe uncie, cel al platinei a scăzut cu 2,6%, ajungând la 1.681,88 dolari, iar cel al paladiului a crescut cu 0,7%, ajungând la 1.230,41 dolari.
Prețul petrolului a crescut din nou
După ce Statele Unite au lansat noi lovituri împotriva unor ținte iraniene, ca răspuns la doborârea unui elicopter militar Apache în zona Strâmtorii Ormuz, prețul petrolului a început să crească din nou.
Cotațiile petrolului au urcat cu aproximativ 1%, iar investitorii anticipează riscuri mai mari pentru aprovizionarea energetică globală.
La primele ore ale dimineții, cotația petrolului Brent a urcat cu 1,59%, până la 94,58 dolari pe baril, în timp ce petrolul american WTI s-a apreciat cu 1,9%, ajungând la 91,74 dolari pe baril. În timpul tranzacțiilor, petrolul american a câștigat chiar peste 3 dolari pe baril.
Specialiștii susțin că o soluție diplomatică este încă departe și că exporturile de energie din Golful Persic vor continua să fie sever afectate.
Scumpirea petrolului alimentează temerile privind o accelerare a inflației, ceea ce pune presiune asupra pieței aurului.
Deși metalul prețios este văzut în mod tradițional ca o protecție împotriva creșterii prețurilor, dobânzile ridicate îi reduc atractivitatea, deoarece nu generează venituri precum obligațiunile sau depozitele bancare.