Antena 3 CNN Externe Prima companie aeriană mare a Europei care anulează zboruri din cauza creșterii explozive a prețurilor la petrol. Sute de curse anulate

Prima companie aeriană mare a Europei care anulează zboruri din cauza creșterii explozive a prețurilor la petrol. Sute de curse anulate

A.I.
3 minute de citit Publicat la 12:37 19 Mar 2026 Modificat la 12:47 19 Mar 2026
Scandinavian Airlines, cel mai mare operator din Peninsula Scandinavă, anulează sute de zboruri din cauza creșterii prețurilor la țiței. Foto: Getty Images

Cea mai mare companie aeriană din Peninsula Scandinavă a devenit primul operator major din Europa care anulează zboruri din cauza creșterii accelerate a prețurilor la combustibil, în urma războiul din Iran, semnalează The Telegraph.

Scandinavian Airlines System (SAS), transportatorul multinațional controlat de guvernele din Danemarca, Suedia și Norvegia, a anunțat, săptămâna aceasta, că își va reduce numărul de zboruri "ca răspuns la creșterea bruscă și semnificativă" a costurilor combustibilului pentru avioane.

Compania cu sediul la Stockholm a precizat că anulările afectează sute de zboruri în această săptămână. Este vorba, deocamdată, de mai multe rute scurte din Scandinavia, unde există alternative de transport.

"Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu, inclusiv creșterea rapidă și semnificativă a prețurilor globale la combustibil, luăm măsuri pentru a ne consolida reziliența. Una dintre aceste măsuri constă în anularea unui număr limitat de zboruri pe termen scurt", a declarat un purtător de cuvânt al SAS.

SAS este cea mai importantă companie aeriană cu prezență globală de până acum care recurge la anulări din cauza crizei combustibilului. 

Circa 25 de milioane de pasageri folosesc anual serviciile sale, în toată lumea.

Temeri că închiderea Strâmtorii Ormuz va declanșa o criză în industria aviatică globală

Săptămâna trecută, Air New Zealand, care transportă 16 milioane de pasageri pe an, a redus, la rândul său, numărul de zboruri, tot din cauza creșterii prețurilor la combustibil.

Decizia SAS de a elimina curse din program alimentează temerile că închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea declanșa o criză mai amplă în rândul companiilor aeriene europene, în condițiile în care prețul kerosenului - componenta cu cel mai mare cost din industrie - face zborurile neprofitabile.

Aproximativ jumătate din importurile europene de combustibil pentru avioane tranzitează în mod normal această strâmtoare, Kuweitul și Arabia Saudită fiind printre principalii furnizori.

Scandinavian Airlines nu și-a protejat kerosenul la riscuri

The Telegraph notează că, spre deosebire de alți operatori în ultimii ani, Scandinavian Airlines nu a făcut "hedging" (acoperire la riscuri, n.r.) decât pentru o parte din necesarul de carburant.

În februarie anul trecut, SAS a anunțat că nu are acoperire pentru necesarul de combustibil pentru următoarele 12 luni, renunțând, pentru a reduce costurile, la regula care impune protejarea a cel puțin 40% din necesar.

Nu este clar care este situația acoperirii pentru anul în curs, adaugă publicația britanică.

Fără mecanismul de protecție care garantează accesul la combustibil la un preț stabilit, companiile aeriene sunt complet expuse fluctuațiilor cotațiilor țițeiului pe burse. 

După trei săptămâni de război în Orientul Mijlociu, petrolul a atins un maxim al ultimilor patru ani și nu dă semne că și-ar tempera creșterile. 

International Airlines Group, care deține compania aviatică British Airways (BA), a anunțat săptămâna trecută că este în mare parte protejat, având acoperit 80% din necesarul de combustibil pentru restul lunii martie și 70% pentru trimestrul al doilea.

Ce urmează pentru companiile aviatice dacă se prelungește războiul

Companiile low-cost au unele dintre cele mai extinse politici de hedging. 

Ryanair a comunicat în luna ianuarie că și-a acoperit 84% din necesarul pentru trimestrul curent la un preț de 77 de dolari pe baril și 80% pentru întregul an fiscal care începe în aprilie la un tarif de 67 de dolari.

Totuși, experții avertizează că inclusiv companiile bine protejate ar putea fi nevoite să majoreze tarifele pentru pasageri după expirarea acestor mecanisme.

De pildă, acoperirea IAG scade sub 60% pentru lunile de vară, cele mai aglomerate, ceea ce înseamnă că factura de kerosen a British Airways ar putea exploda, în cazul în care tensiunile din Orientul Mijlociu persistă.

În Scandinavia, SAS a majorat deja tarifele, încercând să transfere o parte din costuri spre pasageri, după ce a recunoscut că "amploarea scumpirilor este prea mare" pentru a fi suportată integral de companie.

Alți mari operatori precum Air France-KLM, Cathay Pacific și Qantas au procedat similar, însă fără a recurge, deocamdată, la reducerea numărului de zboruri.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole