Prima dovadă a unei pedepse cumplite din China antică. Oasele unei femei au dezvăluit cum erau pedepsiți cei care furau animale

O femeie îngropată cu fața în jos în provincia Henan le-a oferit arheologilor prima dovadă directă că una dintre cele mai crude pedepse prevăzute de legile Chinei antice a fost aplicată în realitate, scrie La Brujula Verde.

Oasele femeii, care a murit între anii 1298 și 1404, arată că nasul îi fusese tăiat, iar rănile se vindecaseră înainte de moarte. Descoperirea confirmă astfel, pentru prima dată, descrierile din vechile texte juridice chineze.

Oasele arată că nasul a fost tăiat în timpul vieții

Rămășițele au fost descoperite în cimitirul Sanzhiyuan, în apropiere de orașul Sanmenxia. Femeia avea între 40 și 45 de ani și se deosebea de ceilalți oameni îngropați acolo printr-un detaliu neobișnuit: fusese așezată cu fața în jos.

Cea mai importantă dovadă se află însă în craniu. Deschiderea osoasă în care se află nasul era mult mai largă decât în cazul celorlalte femei din același cimitir. Măsura 34,35 milimetri, față de o medie de 25,39 milimetri – cu aproape 35% mai mult.

Oasele nazale fuseseră secționate aproximativ la jumătatea lungimii lor, iar marginile tăieturilor prezentau semne clare de vindecare. Un alt os din interiorul cavității nazale lipsea, iar resturile sale prezentau aceleași semne.

Aceste modificări nu puteau apărea după moarte. Osul remodelat și netezit în jurul rănilor este o dovadă că organismul a încercat să repare leziunile, ceea ce înseamnă că femeia a supraviețuit mutilării suficient de mult pentru ca rănile să se vindece.

Cercetătorii au exclus bolile și accidentele

Înainte de a concluziona că femeia fusese pedepsită, cercetătorii au analizat și alte explicații posibile.

Unele boli, precum lepra sau sifilisul în stadii avansate, pot distruge oasele nasului. În astfel de cazuri apar însă, de regulă, leziuni și în alte zone ale scheletului. Femeia nu prezenta astfel de modificări.

Nici o tumoare și nici o malformație congenitală nu ar fi putut explica aspectul craniului.

Varianta unui accident a fost considerată, de asemenea, puțin probabilă. O lovitură suficient de puternică pentru a distruge nasul ar fi afectat, de obicei, și oasele din jur, precum pomeții sau maxilarul, și ar fi putut duce la pierderea dinților din față.

În cazul femeii, leziunea era foarte precisă și limitată la zona nasului.

O pedeapsă prevăzută de legile chineze de mii de ani

Amputarea nasului apare în textele juridice chineze încă din perioada dinastiei Xia, în jurul anilor 2070–1600 î.Hr., când era una dintre așa-numitele „Cinci Pedepse”. Printre celelalte se numărau execuția, castrarea, amputarea membrelor și tatuarea feței.

În perioada Yuan și Ming, când a trăit femeia descoperită acum, pedeapsa avea un domeniu de aplicare mai precis: furtul de animale.

Textele vremii descriu un sistem gradual. Pentru anumite forme de furt era prevăzută execuția, în timp ce furtul unui bou sau al unui cal putea fi pedepsit prin tăierea nasului. În cazul furtului de oi sau porci, prima abatere era sancționată prin tatuarea gâtului, a doua prin tatuarea frunții, iar a treia putea duce la amputarea nasului.

Modul în care a fost îngropată oferă un al doilea indiciu

Poziția în care a fost găsit trupul este la fel de importantă.

Femeia este singura persoană din cimitirul Sanzhiyuan despre care arheologii au putut confirma că a fost îngropată cu fața în jos.

În China din perioada dinastiilor Yuan și Ming, o astfel de înmormântare nu era una obișnuită. Era asociată cu persoane considerate criminale sau care muriseră în dizgrație.

Arheologii au putut confirma poziția corpului cu ajutorul singurei fotografii realizate în timpul excavării. 

Și obiectele găsite în mormânt sugerează că femeia nu făcea parte dintr-o familie înstărită. Avea asupra ei doar un ac de păr din cupru, iar analiza oaselor indică o alimentație bazată în principal pe mei cu puține proteine animale.

Femeia a supraviețuit mutilării

Poate cea mai surprinzătoare concluzie a cercetătorilor este că femeia nu a murit în urma tăierii nasului.

Vindecarea oaselor arată că a trăit o perioadă considerabilă după mutilare. Acest lucru ridică o altă întrebare: cine a îngrijit-o?

În secolele al XIV-lea și al XV-lea, medicina chineză avea deja tehnici chirurgicale dezvoltate. Cu câteva sute de ani înainte, medicul Sun Simiao descrisese proceduri chirurgicale în lucrările sale, iar în perioada Ming, medici precum Wang Kentang și Chen Shigong menționau instrumente și tehnici specializate.

Supraviețuirea nu era însă ușoară. O cavitate nazală deschisă putea provoca sângerări severe și afecta respirația, inclusiv capacitatea nasului de a filtra impuritățile și de a încălzi aerul înainte ca acesta să ajungă în plămâni.

Faptul că femeia a trăit suficient pentru ca oasele să se vindece sugerează că a beneficiat, într-o anumită formă, de îngrijire medicală.

Prima dovadă arheologică a unei pedepse cunoscute din texte

Textele istorice chineze vorbesc de mii de ani despre amputarea nasului ca pedeapsă. Până acum, însă, nu fusese descoperit un schelet care să ofere o dovadă directă că această practică a fost aplicată.

Cercetătorii sunt precauți în privința concluziilor. Nu există nicio inscripție care să spună cine era femeia sau pentru ce infracțiune fusese condamnată. Nici nu se poate demonstra cu certitudine că a fost vorba despre furt de animale.

Cu toate acestea, combinația dintre leziunile vindecate ale craniului, lipsa altor cauze medicale, modul neobișnuit de înmormântare și prevederile legale din perioada respectivă indică aceeași explicație: femeia a fost mutilată ca pedeapsă și a supraviețuit.

Descoperirea oferă astfel o legătură rară între ceea ce spun textele juridice antice și ceea ce s-a întâmplat efectiv cu trupul unui om condamnat în urmă cu mai bine de 600 de ani.