Există doi noi concurenți pentru titlul de cea mai gălăgioasă pasăre din lume. Cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au descoperit că atât pasărea-clopot cu gât gol, cât și seriema cu picioare roșii produc sunete care pot depăși 120 de decibeli, potrivit unui studiu publicat marți în revista Evolution. „Cea mai apropiată comparație cu sunetele din viața de zi cu zi ar fi un ciocan pneumatic”, a spus João CT Menezes, co-autor al studiului și biolog evoluționist, scrie CNN.
El a realizat cercetarea în cadrul doctoratului său, împreună cu fostul său profesor de biologie Jeff Podos.
Zgomotul strident produs de cele două păsări concurează cu cel al păsării-clopot alb, care a fost descoperit în 2019 atingând până la 125 de decibeli și a fost încoronată de Guinness World Records ca având cel mai puternic ciripit.
Deoarece pasărea-clopot cu gât gol este o rudă apropiată a păsării-clopot alb, cercetătorii „au avut o presimțire” că specia va fi sus în clasament.
Sunetul său a fost înregistrat la 122,4 decibeli, măsurat de la o distanță standardizată de 1 metru, calculată în medie pe un bloc de timp de 20 de milisecunde: o presiune sonoră de 800 de ori mai mare decât cea a celei mai silențioase specii înregistrate, pustnicul cu gât întunecat, o specie de colibri care atinge 64,1 decibeli, potrivit studiului.
Totuși, care dintre păsări poartă, de fapt, titlul de „cea mai gălăgioasă pasăre din lume”? Depinde de criteriile alese.
De exemplu, o pasăre-clopot cu gât gol a realizat cel mai puternic sunet dintre toate păsările individuale, atingând un volum maxim de aproape 131 de decibeli pe o distanță de 1 metru.
Totuși, dacă se face media celor mai zgomotoase sunete emise de toate păsările studiate, pe un bloc de timp de 20 de milisecunde, atunci seriema cu picioare roșii este cea mai zgomotoasă, cu aproape 121 de decibeli. Dar apoi, dacă se ia media volumului maxim atins de păsăril la un moment dat, pasărea-clopot albă iese învingătore, măsurând 127 de decibeli la șase păsări.
„Cea mai gălăgioasă pasăre din lume depinde de modul în care se definește «tare», subliniind dificultățile în măsurarea zgomotului”, a spus biologul evoluționist Catherine Sheard, cercetător interdisciplinar la Universitatea din Aberdeen, Scoția, care nu a fost implicată în studiu.
Păsările mari ciripesc mai bine
Sunetele puternice au fost identificate după ce cercetătorii au măsurat 123 de specii de păsări din Massachusetts și Brazilia între decembrie 2018 și ianuarie 2025. Sunetele a 113 dintre aceste specii nu mai fuseseră înregistrate niciodată, potrivit unui comunicat al universității.
Înregistrările volumului cântecelor păsărilor au fost limitate din cauza provocărilor operaționale de pe teren. De exemplu, cercetătorii trebuie să știe cât de departe se află o pasăre atunci când face zgomot, deoarece distanța afectează intensitatea sunetului.
„Cu toate acestea, s-ar putea să auzi o pasăre, dar să nu o vezi, iar apoi, când o vezi, pasărea zboară sau se oprește complet din cântat din timiditate”, a spus Menezes.
Totuși, autorii acestui studiu au fost ajutați de utilizarea telemetrelor laser, instrumente pe care jucătorii de golf le folosesc pentru a afla cât de departe este gaura, permițându-le să măsoare volumul sunetului și distanța, în același timp.
După corectarea zgomotului de fond și a distanței, cercetătorii au putut compara citirile sonore cu datele privind dimensiunile corpului și lățimile ciocurilor deschise ale diferitelor păsări.
Ei au descoperit că speciile mai mari și speciile cu deschideri mai largi ale ciocului tindeau să cânte mai tare.
„Cercetătorii cred că acest lucru se datorează faptului că păsările mai mari au mușchi mai voluminoși, capabili să creeze presiuni interne mai mari, care în cele din urmă generează sunete mai puternice, iar apoi gurile mai late permit radiarea unei cantități mai mari de energie în mediu”, a spus Menezes.
Totuși, unele păsări pot cânta mai tare decât animale mult mai mari decât ele, cum ar fi elefanții, leii sau bizonii, ceea ce indică un alt mecanism care permite păsărilor să fie zgomotoase, mecanism care încă nu a fost descoperit, au remarcat cercetătorii.
De asemenea, nu au putut spune în mod concludent ce factori de mediu și evolutivi au determinat unele păsări să producă zgomote mai tari decât altele.
De exemplu, păsările-clopot trăiesc în păduri și sunt poliamore, așa că cercetătorii au prezis că pot scoate sunete mai puternice pentru a comunica prin pădurile dense care le obstrucționează vederea și pentru a se împerechea cu cât mai multe păsări posibil.
„Cu toate acestea, seriemele cu picioare roșii, care sunt zgomotoase, sunt strict monogame și trăiesc de obicei în habitate deschise, deci nu au aceleași motive pentru a fi zgomotoase”, a adăugat Menezes.
„Nu mă surprinde faptul că până și un studiu relativ modest al volumului sonor a identificat recent câteva păsări foarte gălăgioase”, a spus Sheard.
„Pe măsură ce cercetătorii de teren continuă să colecteze mai multe date despre sunetele păsărilor, aș prezice că în viitor vor fi identificate și mai multe păsări ca «cele mai gălăgioase»”, a adăugat el.
