Antena 3 CNN Actualitate Locale Primăria a mărit cu 500% impozitul pentru mai mulți proprietari de clădiri aflate în paragină, în Sectorul 1 din București

Primăria a mărit cu 500% impozitul pentru mai mulți proprietari de clădiri aflate în paragină, în Sectorul 1 din București

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:24 21 Oct 2025 Modificat la 15:24 21 Oct 2025
Ședința Consiliului Local Sector 1 din 21 octombrie 2025. Sursa foto: Primăria Sectorului 1

Consilierii locali ai Sectorului 1 au decis, marţi, majorarea impozitelor pentru 16 proprietari de clădiri aflate într-o stare avansată de degradare şi care pot pune viaţa oamenilor în pericol, impozitele fiind mărite în funcţie de starea de deteriorare şi de gradul de periculozitate pentru cetăţeni.

Impozitele au fost mărite de la 100% la 500% pentru proprietarii unor imobile din strada Pandele Ţăruşanu nr. 5, strada Sfântul Constantin nr. 13 şi 13A, strada Costache Aristia nr. 34, strada Căderea Bastiliei nr. 51 şi strada Transilvaniei nr. 17.

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat şi constituirea unui fond de locuinţe de necesitate în imobilul din strada Munţii Tatra nr. 18-20.

„Astfel, Primăria Sectorului 1 se va implica direct în programul de consolidare a blocurilor cu risc seismic ridicat din Capitală, derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis Agerpres.

25 de imobile cu risc seismic din Sectorul 1 au nevoie de consolidare în regim de urgenţă

Pe raza Sectorului 1 se află 25 de imobile încadrate în clase de risc seismic care necesită consolidare în regim de urgenţă. Dintre acestea, pentru imobilele din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 32-34, calea Victoriei nr. 101 şi strada Dionisie Lupu nr. 55, intervenţiile sunt amânate din cauza lipsei spaţiilor necesare relocării a aproximativ 50 de familii.

Prin hotărârea Consiliului Local a fost schimbată destinaţia locuinţelor din imobilul situat pe strada Munţii Tatra nr. 18-20. Blocul are 58 de unităţi locative: 25 dintre acestea sunt libere, una este ocupată prin contract de închiriere aflat în derulare şi 32 sunt ocupate fără titlu locativ.

De asemenea, în şedinţa de marţi, Consiliul Local a aprobat acordul de parteneriat cu Asociaţia "Forţa Fermierilor" pentru organizarea şi dezvoltarea proiectului "Piaţa Producătorilor Autohtoni", cu scopul de a susţine şi promova producătorii autentici.

Pieţele care vor găzdui producătorii autohtoni vor fi cu precădere Dorobanţi şi 1 Mai iar aici locuitorii Sectorului 1 şi nu numai vor avea acces la produse proaspete, aduse direct de la fermieri.

Cât va costa curentul în stațiile de reîncărcare pentru mașini electrice din Sectorul 1

Consiliul Local Sector 1 a adoptat şi Regulamentul de funcţionare, exploatare şi utilizare a staţiilor de reîncărcare a autovehiculelor electrice şi hibrid plug-in. Adoptarea acestui regulament este o condiţie premergătoare instalării staţiilor de reîncărcare pe domeniul public al Sectorului 1.

Conform regulamentului, tariful de reîncărcare pentru AC (curent alternativ) va fi de 1,59 lei kw/h, cu TVA, şi tariful de reîncărcare pentru DC (curent continuu) va fi de 1,95 lei kw/h, cu TVA.

„Potrivit acestui regulament, administratorul staţiilor de reîncărcare este Sectorul 1 iar operarea acestora va fi realizată de către un agent economic desemnat în condiţiile legii. Tot acesta va gestiona şi platforma online unde vor fi vizualizate în timp real staţiile disponibile şi gradul de încărcare a acestora, precum şi o hartă interactivă cu toate staţiile de reîncărcare care vor fi amplasate pe domeniul public al Sectorului 1”, arată sursa citată.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole