Antena 3 CNN High Tech Primul robot autonom destinat livrărilor a fost pus în funcţiune. Cine este "Dot" şi unde "lucrează"

Primul robot autonom destinat livrărilor a fost pus în funcţiune. Cine este "Dot" şi unde "lucrează"

Andrei Paraschiv
<1 minut de citit Publicat la 12:19 05 Oct 2025 Modificat la 12:20 05 Oct 2025
Dacă robotul își va face treaba bine, proiectul va fi extins la nivel național. Foto: Captură YouTube / DoorDash

În Arizona, Statele Unite, un robot destinat livrărilor a fost pus în funcţiune şi le livrează oamenilor ceea ce au nevoie. Este vorba de primul robot autonom destinat livrărilor pe drumuri publice, piste de biciclete și trotuare, iar momentan, robotul se află "în perioada de probă". Se numește "Dot" și poate prinde o viteză maximă de 32 de kilometri pe oră, iar dacă își va face treaba bine, proiectul va fi extins la nivel național.

Dot are un portbagaj în care transportă comenzile.Potrivit companiei, robotul poate transporta până la 25 de kilograme și este echipat cu camere, senzori și un sistem de navigație avansat. Creatorii mașinii autonome spun că acesta este pregătit să circule în medii urbane complexe, are capacitatea de a evita obstacole și înțelege chiar și culorile semaforului.

Reprezentanții companiei care au lansat acest robot au declarat că scopul final este ca Dot să poată livra comenzi direct în cartierele rezidențiale din întreaga țară.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole