Antena 3 CNN Life Propunerea României la Premiile Oscar, un film scris de Cristian Mungiu, nu a ajuns pe lista scurtă a Academiei de Film

Propunerea României la Premiile Oscar, un film scris de Cristian Mungiu, nu a ajuns pe lista scurtă a Academiei de Film

A.O.
1 minut de citit Publicat la 22:27 16 Dec 2025 Modificat la 22:27 16 Dec 2025
Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 22 ianuarie 2026. Foto: Getty Images

Academia de film a Statelor Unite a anunţat, marţi, listele scurte de propuneri pentru a fi nominalizate în cele 12 categorii de la cea de-a 98-a ediţie a premiilor Oscar, informează variety.com. Propunerea României la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional”,  filmul „Jaful secolului”, scris de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Ana Mihai, nu a fost însă reţinut pe această listă scurtă, relatează Agerpres. 

Membrii din diferite ramuri ale Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (AMPAS) din Statele Unite, instituţia care decernează premiile Oscar, au participat la votul preliminar în mai multe categorii, printre care „lungmetraj internaţional”, „scurtmetraj de animaţie”, „lungmetraj documentar”, „scurtmetraj documentar”, „scurtmetraj live action”, „machiaj şi coafură”, „coloană sonoră”, „cântec original”, „sunet” şi „efecte vizuale”.

Anul 2025 marchează totodată debutul listelor scurte pentru realizări deosebite în categoriile „cea mai bună distribuţie” şi „cea mai bună imagine”, ambele fiind incluse pentru prima dată în acest proces intermediar de selecţie.

În urma anunţului oficial de marţi, cele mai multe propuneri de nominalizare - câte şapte - le-au primit filmele „Sinners” şi „Wicked: For Good”. Pe locul următor, cu şase propuneri de nominalizare, s-a clasat filmul „Frankenstein”.

Filmul „Jaful secolului” / „Traffic”, regizat de Teodora Ana Mihai şi scris şi produs de Cristian Mungiu, propunerea oficială a României pentru o nominalizare la premiul Oscar la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional”, nu a fost însă reţinut pe această listă scurtă.

La categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” au fost propuse spre nominalizare următoarele producţii cinematografice:

  • „Belen" (Argentina);
  • „The Secret Agent” (Brazilia); 
  • „It Was Just an Accident” (Franţa);
  • „Sound of Falling” (Germania); 
  • „Homebound” (India); 
  • „The President's Cake” (Irak); 
  • „Kokuho” (Japonia);
  • „All That's Left of You” (Iordania);
  • „Sentimental Value” (Norvegia);
  • „Palestine 36” (Palestina); 
  • „No Other Choice” (Coreea de Sud);
  • „Sirat” (Spania);
  •  „Late Shift” (Elveţia);
  • „Left Handed Girl” (Taiwan);
  • „The Voice of Hind Rajab” (Tunisia);

Procesul de votare la Oscar, care va determina nominalizările finale în toate cele 24 de categorii, va începe pe 12 ianuarie 2026 şi se va încheia pe 16 ianuarie 2026.

Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 22 ianuarie 2026.

Conan O'Brien va reveni ca prezentator al ceremoniei de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc la Los Angeles pe 2 martie 2026.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole