Antena 3 CNN Politică PSD pune condiții pentru a vota Legea salarizării. Manole: „O lege care îi nemulțumește pe bugetari nu poate fi și nu trebuie votată”

PSD pune condiții pentru a vota Legea salarizării. Manole: „O lege care îi nemulțumește pe bugetari nu poate fi și nu trebuie votată”

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 13:24 11 Aug 2026 Modificat la 13:28 11 Aug 2026

Fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, a spus ,marţi, că o Lege a salarizării care îi nemulţumeşte pe angajaţii din sistemul bugetar este ceva ce „nu poate fi şi nu trebuie votat”. Florin Manole a făcut mai multe precizări la Parlament, înainte de consultările de la Cotroceni pe tema proiectului Legii salarizării, scrie Agerpres.

„Nu suntem în situaţia de a face noi o negociere acum cu sindicatele. Este rolul Guvernului. Noi suntem în sprijin, dacă se poate, cu o soluţie. Avem grile alternative pentru Educaţie şi pentru Sănătate, pe care le-am primit în cursul consultărilor pe care le-am ţinut chiar aici în Camera Deputaţilor. Ele pot să intre în vigoare integral, dacă bugetul permite, sau etapizat. Varianta de etapizare este iarăşi o discuţie. Nu suntem la acel nivel de detalii.

Dacă vom avansa în direcţia asta în această după-amiază la Cotroceni, noi avem toată disponibilitatea, dar dacă nu, o spunem, o repetăm, o lege proastă care să nu mulţumească lucrătorii din sistemele publice: sănătate, educaţie, ordine publică şi aşa mai departe, care să nu respecte angajamentele referitoare la deficit şi care să nu respecte în cel mai rău caz nici măcar jalonul (n.r. - din PNRR) e ceva ce nu poate fi şi nu trebuie votat. Şi cred că asta nu este doar opinia PSD. O lege bună, care mulţumeşte şi care îndeplineşte toate aceste criterii minimale, cred că e o lege care poate fi votată”, a explicat Manole.

Potrivit PSD, pentru domeniile Educaţie şi Sănătate există o soluţie prin mărirea grilelor de salarizare şi prin posibilitatea ca respectivele creşteri să fie aplicate etapizat.

„Sunt soluţii pe care le vedem noi pentru a debloca situaţia din Educaţie şi Sănătate. În mod concret, asta înseamnă în cazul Educaţiei grile mai mari şi care să meargă spre respectarea angajamentului pe care l-am luat, PSD şi PNL acum câţiva ani, în legătură cu salariul debutului din sistemul preuniversitar. În legătură cu Sănătatea, situaţia e mai complicată din punct de vedere tehnic, pentru că este vorba de regulamentul de sporuri, de sporurile pentru sâmbătă şi duminică, dar în aceeaşi măsură şi de grile. Acestea sunt variantele pe care le vedem a fi funcţionale, acestea sunt şi amendamentele susţinute de sindicate în zilele în care am avut consultări.

Evident, există şi problema anvelopei bugetare şi a capacităţii României de a îndeplini aceste obiective, în corelare cu respectarea angajamentelor europene referitoare la deficit. Pentru acest lucru, o soluţie poate fi etapizarea, dar evident este vorba despre un calcul tehnic pe care trebuie să-l facă Ministerul de Finanţe”, a declarat Manole.

Întrebat ce anume îi vor spune reprezentanţii PSD preşedintelui Nicuşor Dan la consultările de la Cotroceni, Manole a spus că astăzi ar putea să se realizeze un progres „consistent”.

„Cunoaşteţi, şi este o întrebare retorică, ultima forma legii? Vă spun că, astăzi, la ora la care vorbim, nici măcar Ministerul Muncii nu cred că poate spune că are o ultimă formă a legii. Cu siguranţă, Ministerul Sănătăţii vă poate spune că, în componenta de Sănătate, nu este o ultimă formă sau dacă asta ar fi ultima formă există o nemulţumire. Deci discuţia despre a vota sau nu un proiect în Parlament este în legătură cu un proiect care există într-o formă finală. Până atunci, toate demersurile şi ale noastre şi ale sindicatelor şi ale oamenilor din sistemul de administraţie publică centrală din ministerele de resort, toate demersurile sunt pentru îmbunătăţi legea. Sperăm să se întâmple asta (...) Astăzi ar putea să se facă încă un progres, unul chiar consistent”, a precizat Manole.

SANITAS a transmis un mesaj, marți, legat de Legea salarizării, înaintea consultărilor. „Federația SANITAS rămâne consecventă și spune «Nu» unei legi care nu preia integral conținutul variantei prezentată vineri, 7 august, de cele două federații reprezentative la nivelul sectorului de sănătate”, au transmis reprezentanții.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus anterior că Legea salarizării „intră pe ultima sută de metri”. Mesajul vine după ce s-au găsit mai multe soluții pentru domeniile cele mai problematice, sănătate și educație. Pîslaru a subliniat că adoptarea depinde, acum, de responsabilitatea partidelor politice.

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost convocați marți, începând cu ora 16:00, la Palatul Cotroceni pentru o discuție finală cu președintele Nicușor Dan cu privire la proiectul Legii salarizării unitare. Potrivit surselor Antena 3 CNN, șeful statului va insista ca actul normativ să fie dezbătut și adoptat de Parlament pentru a nu rata termenul limită de 31 august din PNRR. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole