Președintele Donald Trump a declarat joi pentru ABC News că a primit apeluri de la persoane nemulțumite de secretarul Apărării, Pete Hegseth, dar că are „toată intenția de a-l păstra”.
„Primesc aceste apeluri, știți, despre el. Nu înțeleg de ce”, a spus Trump într-o convorbire telefonică cu Jonathan Karl, corespondentul șef al ABC la Washington.
Aceasta vine după ce vicepreședintele JD Vance a declarat ieri că războiul din Iran este cauza pierderilor masive ale republicanilor în alegerile de la mijlocul mandatului, iar CNN a relatat că unii aliați îl consideră pe Hegseth ca fiind potențial vulnerabil.
Reprezentantul republican Thomas Massie a mai declarat că intenționează să declanșeze un vot pentru demiterea lui Hegseth săptămâna viitoare, vot care se așteaptă să fie adoptat, potrivit mai multor surse republicane.
Karl a spus că Trump a recunoscut că confirmarea unui potențial nou secretar al Apărării ar fi mai ușoară înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului în ianuarie.
Pierderile istorice din alegeri accelerează încercările de a găsi cineva care să plătească prețul politic: acesta pare a fi secretarul apărării, Pete Hegseth, scrie CNN, joi. Camera Reprezentanților ar putea vota chiar de săptămâna viitoare pentru punerea sub acuzare a șefului Pentagonului.
Numeroși lideri republicani din Congres și aliați ai partidului, alarmați de dezastrul electoral de marți, încearcă acum să îi atribuie lui Hegseth responsabilitatea pentru rezultatele alegerilor. În discuții private, aceștia susțin că secretarul apărării a avut un rol decisiv în convingerea lui Trump să atace Iranul fără o strategie de ieșire din conflict și fără un plan pentru gestionarea consecințelor politice inevitabile.
Campania împotriva lui Hegseth se desfășoară în ciuda faptului că strategii republicani din Camera Reprezentanților și Senat recunosc în privat că problemele partidului au depășit cu mult războiul, provocând pierderi comparabile cu cele din 2008, a căror recuperare va necesita ani întregi.
Deocamdată, însă, liderii partidului și mulți dintre parlamentarii republicani nu sunt dispuși să îl învinovățească direct pe Trump pentru dificultățile lor.
Chiar și printre republicanii din Camera Reprezentanților care au supraviețuit dezastrului electoral de marți, nimeni nu se așteaptă ca aceștia să se distanțeze brusc de președinte, când din mandatul său mai rămân doi ani.
Hegseth nu se bucură de aceeași loialitate, fiind un secretar al apărării cunoscut pentru atitudinea sa combativă, care și-a făcut puțini prieteni în Congres de când a preluat conducerea Pentagonului. Republicanii din Camera Reprezentanților ar urma să voteze în următoarele zile o măsură prin care să își exprime în mod direct dezaprobarea față de secretarul apărării.
Reprezentantul Thomas Massie, republican din Kentucky cunoscut pentru opoziția sa față de Trump, a declarat pentru CNN că intenționează să declanșeze un vot pentru punerea sub acuzare a lui Hegseth, odată cu revenirea Congresului la lucru, săptămâna viitoare. Mai multe surse republicane au precizat că se așteaptă ca propunerea să fie adoptată.
Războiul „fără de sfârșit” al lui Trump
Hegseth, un susținător vocal al războiului, a exagerat capacitatea Statelor Unite de a câștiga conflictul rapid și fără dificultăți, au declarat pentru CNN mai mulți republicani, sub protecția anonimatului, explicând motivele pentru care tot mai mulți membri ai partidului se întorc împotriva secretarului apărării.
Aceștia l-au acuzat că a continuat să susțină escaladarea conflictului, deși existau puține indicii că bombardamentele repetate ar fi adus Iranul mai aproape de capitulare.
Potrivit republicanilor, conflictul s-a transformat între timp într-un război „fără de sfârșit” (endless war - n. red.), care a implicat Statele Unite în Orientul Mijlociu pe termen nedeterminat, a agravat criza costului vieții și a provocat revolta alegătorilor împotriva Partidului Republican la alegerile intermediare.
Miercuri, vicepreședintele JD Vance a făcut o declarație neobișnuit de directă, susținând că „motivul pentru care am pierdut este războiul”, fără să atribuie însă cuiva anume responsabilitatea pentru conflict.
„Schimbarea de direcție începe” în privința războiului și a lui Hegseth, a declarat un fost oficial de rang înalt al Pentagonului.
„Aceasta a fost în primul rând o inițiativă condusă de Departamentul de Război, pentru că s-a ales recurgerea la acțiuni militare pentru rezolvarea unei probleme de politică externă”.
Totuși, în ciuda încercărilor celor din jurul său de a intensifica presiunile asupra lui Hegseth, încrederea lui Trump în secretarul apărării nu pare să fi fost afectată până acum, chiar dacă președintele continuă să le ceară aliaților săi opinii despre activitatea acestuia, au declarat pentru CNN mai mulți oficiali ai Casei Albe.
Trump îl simpatizează personal pe Hegseth și le-a spus consilierilor că, în opinia sa, secretarul apărării ar trebui să riposteze împotriva încercărilor de punere sub acuzare sau de declanșare a unor anchete privind deciziile sale.
„Cu doar două zile în urmă, președintele era în aceeași încăpere cu el și îi spunea: «Ești cel mai bun om al meu. Ești cel mai bun pe care îl am»”, a relatat unul dintre oficiali.
Trump ar putea considera, de asemenea, că are motive suplimentare să îl păstreze pe Hegseth în funcție dacă decide să lanseze noi atacuri împotriva Iranului, a declarat o altă sursă familiarizată cu gândirea președintelui american.
Acest lucru este cu atât mai important cu cât noua majoritate democrată din Senat ar putea complica încercările administrației de a obține confirmarea unor noi membri ai cabinetului.
Ținta: Hegseth
Întrebat miercuri dacă Hegseth își va păstra funcția, Trump a apărat operațiunile militare și a negat că ar intenționa să îl demită, declarând că secretarul apărării „face o treabă foarte bună”.
„Dacă ar trebui să iau din nou această decizie, ar trebui să fac același lucru”, a declarat Trump despre hotărârea de a declanșa războiul.
Casa Albă a criticat și perspectiva unor anchete democrate asupra Pentagonului.
Purtătoarea de cuvânt Lauren Bis a susținut într-o declarație că „dacă democrații aleg să desfășoare anchete de fațadă și să promoveze politici ale stângii radicale, aleg să acționeze împotriva poporului american”.
Unii republicani consideră însă că este doar o chestiune de timp până când Trump va începe să caute un vinovat pentru înfrângerea de la alegerile intermediare, iar Hegseth este văzut drept o țintă evidentă.
„Dacă președintele vorbește serios despre tragerea cuiva la răspundere pentru acest rezultat, atunci acea persoană este Pete Hegseth”, a declarat un republican apropiat Casei Albe, referindu-se la dezastrul electoral.
„Încă de la început, Pete fie a fost necinstit, fie a greșit în privința termenelor, scopurilor și obiectivelor. Niciuna dintre aceste variante nu este acceptabilă”.
Trump nu a dat până acum semne că intenționează să demită oficiali de rang înalt. Totuși, după înfrângerea severă a republicanilor la alegerile intermediare, aliații și consilierii săi se așteaptă, în general, ca președintele să facă în cele din urmă unele schimbări în administrație.
În cercul apropiaților lui Trump, unii consideră că probabila punere sub acuzare a lui Hegseth reprezintă un argument suplimentar pentru transformarea acestuia în țap ispășitor după rezultatul electoral umilitor pentru președinte. Aceștia susțin că, oricum, Hegseth va deveni inevitabil una dintre principalele ținte ale criticilor democraților privind războiul. La rândul său, Hegseth a adoptat o atitudine sfidătoare față de perspectiva unui val de anchete parlamentare.
Deși a discutat uneori cu aliații despre posibilele sale ambiții politice viitoare, inclusiv o eventuală candidatură în Tennessee, persoanele cele mai apropiate de Trump nu cred că acesta ar fi un obiectiv imediat al secretarului apărării, potrivit unor surse familiarizate cu discuțiile.
Între timp, unii republicani din Congres privesc cu nemulțumire, în discuții private, posibilitatea ca Hegseth să devină parlamentar. Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor de marți, o persoană apropiată lui Hegseth a declarat pentru CNN că secretarul apărării se așteaptă în continuare să rămână în funcție și este pregătit să se apere în fața unei eventuale proceduri de punere sub acuzare.
Potrivit aceleiași persoane, Hegseth a transmis Casei Albe că este pregătit să își asume responsabilitatea pentru toate deciziile politice și acțiunile Pentagonului.
El consideră că dispune de argumentele necesare pentru a apăra public aceste măsuri în cadrul unor audieri parlamentare care ar putea deveni tensionate dacă democrații le vor declanșa după preluarea controlului asupra Congresului, în ianuarie.
Într-o declarație, principalul purtător de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a precizat că Hegseth „nu va ceda și nu se va lăsa intimidat de politicienii care încearcă să obțină avantaje partizane sau să declanșeze anchete false în absența oricărei încălcări a legii”.
„Vom continua să punem în aplicare programul președintelui Trump la Departamentul de Război (numele inventat de Trump și acoliții săi pentru Departamentul Apărării), în ciuda amenințărilor democraților cu vânători de vrăjitoare de fațadă, iar secretarul Hegseth este pe deplin hotărât să conducă departamentul până la încheierea mandatului președintelui Trump”, a declarat Parnell.
Totuși, odată cu intensificarea controlului parlamentar, consilierii și aliații lui Trump se întreabă cât timp va rezista hotărârea lui Hegseth.
Chiar înainte de scrutinul de marți, mai mulți oficiali de la Casa Albă, membri ai echipei politice a președintelui și aliați ai lui Trump recunoșteau deschis că războiul din Iran reprezenta, în opinia lor, cea mai mare vulnerabilitate electorală a republicanilor.
Iar Hegseth, unul dintre cei mai înfocați susținători ai intervenției militare împotriva Iranului, este asociat în mod direct cu această vulnerabilitate, au adăugat aceștia.
„Cred că probabil știe că este terminat politic, dar și-ar dori o plecare suficient de spectaculoasă încât să îi ofere o rampă de lansare pentru o candidatură la președinția SUA”, a declarat un oficial al administrației.
Pentru cei care se opun continuării pe termen nedeterminat a războiului din Iran, îndepărtarea lui Hegseth de la conducerea Pentagonului ar reprezenta o victorie importantă, dar numai primul pas al unui efort mai amplu pentru încheierea conflictului.
În definitiv, după cum a remarcat Massie, Trump continuă să susțină prelungirea războiului din Iran, indiferent de prețul politic și economic plătit de americani.
„Nu poți să pierzi alegerile atât de dezastruos din cauza unei singure probleme”, a declarat Massie. „Totul ar fi putut fi evitat dacă ar fi renunțat la obediența aproape sectară față de Donald Trump”.