Antena 3 CNN Life Motivul pentru care roșu și verde sunt culorile specifice ale Crăciunului

Motivul pentru care roșu și verde sunt culorile specifice ale Crăciunului

Perioada Crăciunul este mereu așteptată cu entuziasm. În funcție de preferințe, fiecare alege să își decoreze casa și bradul cu nuanțele preferate. Totuși, dintre toate culorile din lume, două sunt cel mai des întâlnite în perioada de sărbători.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Asocierea culorilor roși și verde cu sărbătoare Crăciunului datează încă din vremea când celţii sărbătoreau Crăciunul. Încă din acea perioadă se presupune că a apărut ideea ca aceste două culori, roşu şi verde, să fie considerate culorile tradiţionale ale Crăciunului.

Asta pentru că celţii venerau plantele roşii şi verzi, considerând că plantele care au aceste culori îi ajută să treacă cu bine peste iarna grea. De altfel, acest motiv este luat în calcul chiar şi în zilele noastre, de către cei care îşi decorează casele în roşu şi verde. Aceste persoane se gândesc, în mod tradiţional, că aceste culori îi protejează şi aduc noroc familiei.

Totuși, culorile roşu şi verde sunt considerate culorile tradiţionale ale Crăciunului şi la creştini, făcând trimitere la viaţa lui Iisus Hristos.

Metode simple pentru a te bucura din plin de masa de Crăciun fără a avea probleme cu digestia

Culorile roşu şi verde au fost confirmate drept culorile tradiţionale ale Crăciunului inclusiv în zilele noastre. Acest lucru se datorează în special lui Haddon Sundblom.

Haddon Sundblom a fost desenatorul care a creat renumitele reclame de Crăciun pentru cei de la Coca Cola. Sundblom, care a trăit în perioada 1899-1976, a lansat ideea conform căreia Moş Crăciun este îmbrăcat, în mod tradiţional, într-un costum predominant roşu, stă aşezat pe un fotoliu verde şi soarbe cu nesăţ dintr-o sticlă de Coca Cola.

 

Subiecte în articol: Decoratiuni Craciun culori
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România, la doar un procent distanţă de înghețarea pensiilor