Secretarul general al NATO, Mark Rutte, spune că nu este „deloc deranjat” de faptul că președintele american, Donald Trump, a făcut publice conversații private dintre ei, printre care unul în care oficialul NATO îl lingușește, relatează CNN.
„I-am precizat asta și într-un mesaj text, nu mă deranjează deloc că le-a publicat. Cred că este pur și simplu o evidențiere a stării de fapt”, a declarat Rutte în timpul summit-ului de la Haga.
El a respins ideea că întreaga situație ar fi fost măcar „puțin jenantă”.
„Categoric nu. În acel mesaj e doar o evidențiere a stării de fapt și nu mă deranjează deloc că l-a făcut public”, a răspuns Rutte.
Donald Trump a publicat, marți, un mesaj pe rețeaua sa socială în care apare o captură de ecran a mesajelor private între el și Rutte.
În acele mesaje, Rutte îl laudă și lingușește pe Trump în dauna aliaților europeni.
„Veți obține ceva ce niciun președinte american nu a obținut vreme de decenii. Europa o să plătească în stil MARE, așa cum ar trebui să o facă, și va fi victoria dumneavoastră”, i-a scris Rutte lui Trump în mesajul publicat de președintele american.
„Pentru mine este absolut clar că Statele Unite sunt angajate NATO, complet angajate articolului 5 și, da, va fi o așteptare care va fi îndeplinită astăzi, că europenii și canadienii își vor crește cheltuielile cu apărarea”, a declarat Rutte, miercuri, în răspuns la întrebările legate de articolul 5, după ce Trump a dat din nou un răspuns evaziv, la întrebarea dacă SUA vor apăra un aliat atacat de o putere străină.