Antena 3 CNN Economic Salariul minim va creşte din nou | Anunţul făcut de un oficial din Ministerul Muncii: "O să îl mărim, din nou, tot noi"

Salariul minim va creşte din nou | Anunţul făcut de un oficial din Ministerul Muncii: "O să îl mărim, din nou, tot noi"

Salariul minim ca creşte din nou, după o rundă de negocieri cu sindicatele și patronatele din țară, a spus secretarul de stat în Ministerul Muncii.

de Georgiana Adam    |   

Reacţia lui Cristian Vasilcoiu, oficial din minister, vine după ce s-a anunţat un protest în fața Ministerului Muncii, pentru majorarea salariului minim. 

"I-a apucat pe usr-iști și falangele lor ong-iste grija de… salariul minim.

Cât au fost la guvernare l-au mărit puțin spre deloc! Ba chiar au transmis instituțiilor europene că se opun introducerii salariului minim la nivel european!

Cât a guvernat PSD a fost mărit mereu salariul minim, iar de când am revenit la guvernare am transmis autorităților UE că susținem instituirea salariului minim la nivel european!

Pe reziștii “grijulii” i-am invitat la întâlniri cu ministrul Muncii și acum două săptămâni și săptămâna trecută! 

Au refuzat, fiindcă, de fapt, tot ce doreau ei era să facă circ azi în fața Ministerului Muncii, că doar nu credeați că îi interesează de românii care muncesc pe salariul minim și de sărăcia în muncă!

Ei bine, azi n-au decât să bată toba, că ministrul nu e în București, iar eu sunt la întâlniri pe alte teme la Guvern!

P.S.: salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi, după negocieri cu sindicatele și patronatele!", a scris secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu, marţi, pe pagina de Facebook.
 

Subiecte în articol: salariu minim creştere salariu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște