Antena 3 CNN Politică Liberalii intră la guvernare fără condiții. Ilie Bolojan nu revendică funcția de premier. PSD va consulta membrii din fiecare județ

Liberalii intră la guvernare fără condiții. Ilie Bolojan nu revendică funcția de premier. PSD va consulta membrii din fiecare județ

G.M.
3 minute de citit Publicat la 10:41 02 Iun 2025 Modificat la 14:11 02 Iun 2025
Ședințe de urgență: PNL îl votează pe Ilie Bolojan, PSD e întrebat dacă intră la guvernare Sursă foto: Hepta

Este săptămâna decisivă pentru formarea noului Guvern. Partidele vor să pună la punct mai întâi pachetul de măsuri economice, iar apoi să bată palma pentru viitoarea Coaliție de guvernare. Liberalii au votat să intre la guvernare fără condiții și nu revendică funcția de premier pentru Ilie Bolojan. Pe de altă parte, social-democrații au stabilit ca o decizie privind intrarea sau nu la guvernare să fie anunțată după ce vor fi consultați și consilierii locali și județeni.

Ședința de la PSD s-a încheiat. Surse au declarat pentru Antena 3 CNN că decizia privind intrarea sau nu la guvernare va fi luată de la nivel de Birou Politic Județean, vor fi consultați consilieri locali și județeni. Peste două săptămâni, ar urma să aibă loc un congres online, pentru votul final.

UPDATE 13.10. "Suntem într-o situație complicată, la finalul 2024 avem deficit de 9% din PIB, cifră care, dacă o raportăm la diferența dintre veniturile și cheltuielile statului, constatăm că avem venituri de 570 mld de lei la final de an și cheltuieli de 720 mld lei. Deci, diferența dintre venituri și cheltuieli e de 150 mld într-un an, aproximativ 30 mld de euro, bani pe care statul trebuie să îi împrumute, plus împrumuturi suplimentare ca să acopere și dobânzile la datoria externă, care a crescut în ultimii ani.

Spațiile de mișcare pe care orice guvern care se va forma în anii următori va fi destul de mic, costurile cu dobânzile au crescut, iar gradul de îndatorare va ajunge la anul la peste 60% din PIB.

Cine va fi în guvernare va trebui să lucreze la un pachet complex de probleme, să elimine risipa și să analizeze, eșaloneze unele investiții, nu vor mai fi posibile  investițiile semnate în ritmul ca până acum, să crească veniturile la buget printr-o colectare mai bună", a declarat Ilie Bolojan. 

Biroul Politic Naţional al PNL a decis organizarea unui congres extraordinar al formaţiunii politice, în următoarele 45 de zile, pentru alegerea noii conduceri.

"Suntem cu o conducere interimară care este rezultatul prost obţinut de PNL în alegerile prezidenţiale de anul trecut, când împreună cu colegii de faţă am fost nominalizaţi în calitatea de interimari în conducerea PNL. Un partid care este în guvernare are nevoie de o conducere care să aibă o legitimitate, pentru a adopta decizii, pentru a asuma politici publice şi, având în vedere acest lucru, Biroul a aprobat organizarea unui congres extraordinar în următoarele 45 de zile, în aşa fel încât să existe o conducere legitimă, care să poată să susţină din Parlament politicile pe care PNL le gândeşte pentru România şi să susţină politici publice din Guvern, în interesul ţării noastre", a anunţat preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, după şedinţa BPN, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

UPDATE Liberalii au votat pentru intrarea la guvernare. Cristian Buican a fost împotrivă, iar Ștefan Stoica s-a abținut de la vot.

Ilie Bolojan le-a spus liberalilor pentru că trebuie să intre la guvernare, deoarece PNL e un partid responsabil.

Social-democrații se reunesc în ședință de la ora 12:00. Sorin Grindeanu va prezenta concluziile discuțiilor care au avut loc până acum cu președintele Nicușor Dan și cu ceilalți lideri ai partidelor proeuropene și va lua pulsul partidului. Potrivit unor surse, direcția social-democraților este aceea de a intra la guvernare. Este o decizie ca și luată, pentru că primarii au făcut presiune în acest sens. De altfel, Sorin Grindeanu spunea că își dorește să fie consultați toți cei peste 1800 de primari, consilieri locali și județeni, dar și parlamentari ai partidului.

Azi nu se va da un vot pentru intrarea la guvernare, ci abia după ce se încheie discuțiile pe pachetul economic. Abia după aceea, social-democrații vor da un vot într-o ședință de Consiliu Politic Național.

Potrivit unor surse, social-democrații vor cere premierul la aceste negocieri, dar nu este o condiție esențială ca să facă parte din viitorul Guvern. Surse din partid spun că sunt dispuși să cedeze această funcție în schimbul altor funcții la fel de importante, spre exemplu șefia unui serviciu secret, dar și postul de președinte al Camerei Deputaților, care este dorit chiar de liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu.

Potrivit unor surse, social-democrații nu l-ar dori nici pe Ilie Bolojan în fruntea Executivului, ci ar prefera un alt premier. Concluzia va reieși însă din discuțiile care vor avea loc atât cu Președintele Nicușor Dan, cât și cu celelalte partide, în zilele următoare. 

La discuțiile de săptămîna trecută au fost puse pe masă și variantele unui premier tehnocrat sau a unei rotative, însă cel puțin din partea celorlalte partide nu au fost agreate.

Și liberalii se reunesc astăzi în ședință, de la 11.00 pentru a vota susținerea lui Ilie Bolojan ca premier.  

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole