Antena 3 CNN Actualitate Religie SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Când pică marea sărbătoare

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Când pică marea sărbătoare

Vineri, pe 29 iunie, creştinii ortodocşi îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Apostolii Petru şi Pavel sunt cei mai importanţi propovăduitori ai credinţei creştine.

Sfinţii Petru și Pavel au fost aleși de Iisus Hristos în condiții deosebite, astfel că fiecare dintre ei a primit misiuni speciale. Sfântul Apostol Pavel a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca lui Nero, în anul 67.

În ziua de Sfinţii Petru şi Pavel amenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. Femeile dau de pomană vase cu vin, lapte sau mâncare gătită. 

Dacă tună şi fulgeră în ziua de Sfinţii Petru şi Pavel În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri. nucile şi alunele vor fi viermănoase.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște