Antena 3 CNN Actualitate Slujba de Te Deum va fi oficiată în bisericile ortodoxe din țară și din diaspora de Ziua Naţională

Slujba de Te Deum va fi oficiată în bisericile ortodoxe din țară și din diaspora de Ziua Naţională

A.N.
<1 minut de citit Publicat la 08:19 01 Dec 2025 Modificat la 08:19 01 Dec 2025
sursa foto: Facebook / Biserica Ortodoxa Romana Sf. Maria New York

Slujba de Te Deum va fi oficiată luni, 1 Decembrie, imediat după Sfânta Liturghie, în toate catedralele eparhiale, parohiile și mănăstirile din țară și din diaspora, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Patriarhie de Ziua Națională a României, Te Deumul – slujba de mulțumire – va fi săvârșit ca gest de recunoștință „pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională în anul 1918”.

Documentul amintește și de semnificația Catedralei Naționale din București: „Reamintim că în vederea cinstirii memoriei eroilor români a fost edificată şi Catedrala Naţională din Bucureşti, cu hramurile Înălţarea Domnului - Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României”.

La Catedrala Națională, slujba de Te Deum va începe la ora 12:00.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole