Sorin Grindeanu: E obligatoriu să avem guvern până la Crăciun
Sorin Grindeanu: E obligatoriu să avem guvern până la Crăciun. Eu cred că se vor clarifica foarte repede lucrurile pe scena politică după ce Siegfried Mureșan ori își va depune mandatul ori va pica cu glorie la votul din Parlament.
Cine i-a spus președintelui Nicușor Dan „România este problema ta, partidul este problema mea”
Sorin Grindeanu: „Eu vă pot spune 100% că eu nu am spus. Eu nu mă adresez președintelui României, nici în întâlniri private, la persoana a doua singular. Singurul pe care l-am văzut că se adresează așa președintelui României e Dominic Fritz. Și eu și Bolojan, și Kelemen Hunor și Pambuccian suntem cu dumneavoastră. Asta nu înseamnă că el a spus”.
Sorin Grindeanu: George Simion mi-a spus că el își dorește alegeri anticipate, nimic altceva
„În acest moment, departe. Nu îl văd pe Siegfried Mureșan conducând un guvern PSD-AUR. Trebuie să pice Siegfried Mureșan ca să ne putem să ne gândim că ar exista. Haideți să ajungem acolo. Sunt partidele care au fost pe locul 1 și 2 la alegerile parlamentare. Matermatica parlamentară arată că nici împreună nu avem majoritate, suntem aproape de 233 de voturi, dar nu le avem. Sigur că șansele să treacă un guvern PSD-AUR sunt foarte mari având în vedere că sunt 60 de neafiliați. Doar că eu am avut o ultimă discuție față în față cu George Simion încercând să văd unde se situează și mi-a spus că el își dorește alegeri anticipate, nimic altceva. Orice altceva este un joc pe care îl face. Din perspectiva AUR e corect să își dorească anticipate, vor să valorifice procentele pe care le au în sondaje. Dânsul nu își dorește la guvernare, eu nu pot să nu îl cred. Dânsul își dorește anticipate. Că îl convinge altcineva, că partidul lor va decide altceva...”
Până în 2028 ar putea exista un guvern PSD-AUR? Grindeanu: „Mi-e greu să răspund la această întrebare. Legitim, prin voința românilor care au spus că PSD cu 22%, apropo de sondaje... Eu nu aș exclude această variantă, sigur, dar deocamdată trbuie să facă niște lucruri cei de la AUR și le-am mai spus aceste condiții și doi să își dorească să facă parte din guvern. Că ei vor în opoziție, să critice non-stop”
Sorin Grindeanu: Scenariul anticipatelor e tot timpul pe masă. Nu fugim de el. PSD are 23% în sondaje
„Noi am făcut sondaje. În urmă cu o lună le-am prezentat la Sinaia. Osă facem sondaje și în perioada următoare. Dar nu luăm decizii din perspectiva asta. Sigur că scenariul anticipatelor e tot timpul pe masă. Nu fugim de el, dar nu e unul de dorit pentru România. Nu pot fi organizate mai devreme de februarie, încă 4 luni de guvern interimar, de lipsa unui buget aprobat pentru 2027, de continuarea unui guvern interimar la Palatul Victoria care ia decizii proaste pentru România, ne va duce într-o situație critică. La ultimele sondaje, am făcut cu 3 institute, CURS care ne-a dat la 24, Avangarde care ne-a dat la 22 și IRES 24. Hai să facem o medie, 23”.
Sorin Grindeanu promite că anul viitor se vor indexa pensiile și salariile
Sorin Grindeanu a promis că PSD, dacă se va întoarce la guvernare, va indexa pensiile și salariile anul viitor „păstrând toate angajamentele fiscale pe care România și le-a luat în urmă cu câțiva ani.”
Sorin Grindeanu spune că doar PSD poate să facă reforma administrației publice locale
„Reforma administrației publice locale. Nu concedieri. Știu foarte bine administrația publică. În Timiș, sunt 99 de UAT-uri în județ. E absolut necesar chiar și într-un județ cu forța economică a Timișului să facem această reformă. Dar reformă nu înseamnă să faci concedieri, ci să reduci din cheltuieli păstrând nivelul serviciilor publice, fiindcă altfel putem să facem o singură în primărie, să desființăm toate comunele, dar serviciile publice vor fi proaste”.
Ce ar face Sorin Grindeanu dacă ar fi premier
„În primul rând, cred că trebuie să vedem cum stăm. Repede. Să știți azi am niște semne de întrebare legate de finanțe. Am văzut în urmă cu o săptămână cum Asociația Constructurilor a spus că sunt 3 milioane de euro, lucrări plătite, care nu au fost facturate, lipsă de finanțare pentru funcționarea câtorva domenii cheie, din evaluările noastre și la Sănătate e un minus de vreo 30 de miliarde. Dacă așa stau lucrurile, acum avem un deficit de 4,4%. Aș folosi rapid primele două săptămâni exact în ce situație financiară suntem și aș veni să o prezint fără nuanțe poporului. După ce terminăm această radiografie, aș lucra foarte serios la buget din timp. Nivelul de suportabilitate în România a atins punctul de fierbere. Trebuie să vedem cum construim bugetul ca să respectăm și angajamentele financiare. Doar că viziunile trebuie să se schimbe, Viziunea aceasta de austeritate, de contabil, a dat chix. E un eșec. Toată această politică a dus la un eșec economic. ”
Grindeanu: „Bolojan este în continuare premier pentru că Simion a hotărât acest lucru”
„Bolojan este în continuare premier pentru că Simion a hotărât acest lucru. Am văzut declarații publice, adevărat că nu ale domnului Simion, dar ale domnului Peiu și domnului Dungaciu, care au exclus așa ceva (ca AUR să voteze pentru Guvernul Mureșan n.red). Dar nu am văzut o poziție publică tranșantă a lui George Simion care să excludă.”
Sorin Grindeanu: „Eu, în locul domnul Siegfried Mureșan, mi-aș depune rapid mandatul”
„Am dat un sfat azi. Dacă tot vor să se termine rapid cu această situație, eu în locul domnul Siegfried Mureșan mi-aș depune rapid mandatul ca să nu lungim lucrurile”.
Sorin Grindeanu: „Prin ce a făcut în aceste zile Siegfried Mureșan, el ne arată că nu vrea să fie premier”
„Eu am văzut ce a spus președintele. A spus că nu a venit nimeni care să îi prezinte o majoritate. Chiar și eu. I-am cerut mandatul din perspectiva partidului care are cei mai mulți parlamentari, dar nu că aș avea majoritatea de 233 de voturi. Deci eu nu cred că a prezentat o majoritate nici tabăra cealaltă. Am văzut argumentul președintelui că adunați, PNL, USR și UDMR, au mai mulți parlamentari decât PSD. Eu i-am solicitat acest lucru pentru că PSD merită”.
Întrebat dacă își dorește să fie din nou premier, Grindeanu a răspuns: „Evident. Voi face diferit lucrurile. De fiecare dată când PSD a guvernat, noi am avut creștere economică în România, fără excepție. De fiecare dată am îndreptat greșelile guvernelor de dreapta, am scos țara la liman. Știți ce mă mai deranjează, acel ultimatum, pe care mi-l adresează mie Siegfried Mureșan, care spune 'dacă vreți să dovediți că sunteți pro-europeni mă votați pe mine, dacă nu mă votați pe mine, înseamnă că PSD nu e un partid pro-occidental'. E o declarație care nu face decât să-i scadă șansele acestui domn. PSD și eu nu avem nevoie de patalamale de la Mureșan că suntem un partid pro-european. PSD a făcut ca România să facă parte din NATO, PSD a terminat negocierile de aderare la UE, PSD a închis dosarul Schengen. De aceea eu azi în ședință am spus că eu cred că prin ce a făcut în aceste zile Siegfried Mureșan, el ne arată că nu vrea să fie premier”.
„Aș paria că ia mai puține voturi decât Adrian Veștea”.
Sorin Grindeanu: Nu cred că e corect că Nicușor Dan a desemnat prim-miniștri doar de dreapta
„Noi nu am fost niciodată în aceeași barcă politică cu Nicușor Dan. Nu a fost candidatul nostru. Sigur, mare parte din pesediști l-au votat în turul doi și cred că a fost decizia corectă. Am să vă spun ce am făcut noi. Noi când am mers la consultări joi am cerut să îmi încredințeze mie mandatul de prim-ministru, fiind președintele partidului care a câștigat alegerile, fiind îndreptățit să cer acest lucru. Nicușor Dan a câștigat alegerile. Nicușor Dan de când e președinte a desemnat vreo 4 prim-miniștri doar de dreapta. Unul dintre ei a trecut de vot. Ilie Bolojan. Faptul că tot desemnează persoane din partidul care s-a clasat pe locul 3 eu cred că nu e chiar normal. De-aia am și spus că sunt dezamăgit după desemnarea lui Siegfried Mureșan”
Sorin Grindeanu: „Eu cred că va mai fi o desemnare”
„Trebuie să spună că schimbă direcția sau modul în care a condus Bolojan guvernul în ultimul an și jumătate. Altfel nu poate să spere la sprijinul PSD”. Sorin Grindeanu a adăugat că șansele la PSD să voteze Guvernul Mureșan sunt „spre zero”.
Președintele a spus că dacă Siegfried Mureșan nu strânge majoritatea parlamentară sunt posibile două scenarii:
„Sunt două scenarii și țin de președinte. Ori declanșează anticipate, ori face o nouă nominalizare. Eu cred că va mai fi o desemnare.”
Sorin Grindeanu: „Care e primul lucru pe care l-a făcut nominalizatul Mureșan? A spus că vrea să meargă în aceeași direcție”
„I-am rugat azi pe colegii mei să facă acest lucru. E absolut hilar. Acum o lună a existat raportul Fitch. și Moody's. Amândouă au spus că mențin ratingul de țară. Acum o lună. Dintr-o dată un analist din Fitch spune ceva cu care suntem de acord: dacă se va continua instabilitatea politică, România va fi retrogadată la junk.
Doar că tactici de acest tip în care dintr-o dată spui lucruri de treaba asta...păi asta s-a spus și acum un an. S-au mărit taxele, efectul după un an și trei-patru luni de guvern Bolojan e următorul: avem cea mai mare inflație din Europa, 12 luni de scădere consecutivă a consumului, șomaj în creștere, s-au pierdut vreo 70.000 de locuri de muncă, scădere de 700 de milioane de euro de investiții.
Noi am zis ajungem în gard, trebuie să schimbăm direcția, nu avem nimic cu tine. Ne interesează direcția proastă, hai să schimbăm. Hai să găsim un alt mod de a conduce guvernul. Care e primul lucru pe care l-a făcut nominalizatul Mureșan? A spus că vrea să meargă în aceeași direcție. A spus că el va continua pe linia aceasta care s-a dovedit a fi falimentară pentru România”
Grindeanu explică de ce PSD nu îl va vota pe Siegfried Mureșan: „De câteva luni s-a obișnuit să înjure PSD. Până azi nu m-a căutat”
Întrebat dacă Siegfried Mureșan ar putea încerca să negocieze cu fiecare parlamentar PSD în parte pentru a obține voturi pentru guvernul său, Grindeanu a răspuns: „Îi urez succes, dar nu cred că va avea, dacă va încerca să facă așa ceva”.
Grindeanu a spus că va accepta o întâlnire cu Mureșan, dacă acesta îl contactează: „Sigur, ne-a obișnuit de când a fost desemnat de cele 3 partide ca posibil candidat să înjure PSD. A fost un antrenament pe Facebook pe care l-a făcut. Nu am văzut să vorbească despre economie, despre lucrurile care îi preocupă pe români. Am văzut la fiecare postare înjurături la adresa PSD. Putem să trece peste aceste lucruri”.
„Joi a fost desemnat. Am avut acel moment absolut unic, hai să nu spun penibil, când președintele a anunțat că se mai gândește desemnatul. Eu am spus de atunci că luni voi convoca o ședință a BPN. De joi până luni sunt câteva zile bune în care nu am fost contactat, nici eu, nici colegii mei. Apoi primul lucru pe care l-a spus a fost că el va continua politica Bolojan. Ceea ce pentru români e grav”
Sorin Grindeanu: „Politic vorbind, dacă vrea voturile PSD, trebuia să mă caute Siegfried Mureșan, nu Ilie Bolojan, nu altcineva”
„Nominalizarea lui Siegfried Mureșan a avut loc joi seara. De atunci și până acum nu am avut niciun SMS, niciun fel de cerere. Și cred că așa era normal dacă voia să fie votat de PSD să existe o cerere din partea dânsului. Dacă se bazează doar pe sprijinul PNL, USR și UDMR, nu are voturile necesare. Poate a căutat alte forțe politice din Parlament, AUR, SOS, nu am de unde să știu. Dânsul nu m-a căutat.
Am avut o convorbire scurtă cu Ilie Bolojan urmând să ne auzim zilele acestea o să îl caut. Era dorința de a ne vedea și de a avea o discuție. A rămas că o să îl sun eu când îmi eliberez programul. Probabil că mâine o să îi dau un telefon să ne vedem. Politic vorbind, dacă vrea voturile PSD, trebuia să mă caute Siegfried Mureșan, nu Ilie Bolojan, nu altcineva. Probabil că nu își dorește susținerea PSD. Nici PSD nu e dornic să îi acorde sprijinul.
Noi am avut astăzi o ședință a BPN în care am votat o recomandare pe care să o facem către forul de conducere, Comitetul Politic Național. Vm organiza această ședință de comitet spre finalul săptămânii. Recmandarea BPN-ului e de a nu susține. E un lucru care ține de decență. Noi nu l-am dat pe Ilie Bolojan jos fiindcă nu ne place cum îl cheamă, cum arată. Noi, urmare a unei dezbateri interne, care a fost pe parcursul a două luni. Nu a fost un proces simplu. Ca urmare a acestei consultări interne, vreo 5000 de oameni au spus că discuția în care merge țara e greșită.
Aici nu e vorba de ceva personal. E vorba de direcția greșită în care merge România. Și să vii să spui, primul lucru după ce te-a desemnat președintel, e că mergi în aceeași direcție, înseamnă că nu îți dorești voturile de la PSD”
Sorin Grindeanu: „Dacă se va se dovedi a fi vinovat, Călin Georgescu, evident, este scos din politică”.
„Dacă lucrurile se dovedesc a fi așa cum spun procurorii DIICOT și cum am făcut în presă evident, da. Dar mă feresc să dau eu verdicte. Nu am dat verdicte nici când l-au luat pe Ciprian Ciucu și l-au acuzat, n-am dat verdicte nici când s-a aprins lumina în cămară și au găsit-o pe doamna Trăilă, nu am dat verdicte nici după ce au fost alte cazuri de acest tip. Dar dacă se va se dovedi a fi vinovat, Călin Georgescu, evident, este scos din politică”.
„La această întrebare (din ce trăiește Călin Georgescu n.red) cred că trebuia să se răspunde după ce din neant, la sfârșitul lunii noiembrie 2024, Călin Georgescu s-a clasat pe locul 1 la alegerile prezidențiale de atunci. Acest lucru nu vine dintr-o dată. Sigur e dosar legat de ceea ce s-a întâmplat atunci. Dar rămâne această întrebare la care tot Călin Georgescu trebuie să răspundă, dar statul român trebuie să îi pună această întrebare”.
„Am auzit acest scenariu în ultimii doi ani cum că Călin Georgescu a fost promovat și este produsul unor structuri vechi care au mai degrabă cu regimul de dinainte de 89 sau cu anii imediat de după Revoluție. Pare că există un soi de rețea de acest tip. Nu am dovezi. Cred că cine l-a acuzat în diverse dosare trebuie să producă aceste dovezi. Legat de fuga în Italia, pe mine mă miră următorul lucru: toți domnii ăștia care par că au vreun fel de legătură cu Rusia nu vor să fugă la Vladivostok sau Novosibirisk sau prin Siberia, ci prin Italia. E doar o observație. Cert e că suntem într-o situație în care dacă se vor dovedi a fi adevărate aceste lucruri, evident Călin Georgescu iese din politică”
Sorin Grindeanu, declarații în direct la Antena 3 CNN
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este invitat luni, începând cu ora 20:00, la emisiunea „Decisiv” cu Cătălina Porumbel.
Liderul social-democraților face declarații în exclusivitate despre criza politică, nominalizarea europarlamentarului Siegfried Mureșan în funcția de premier, relația cu foștii colegi de coaliție - Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Dominic Fritz -, dar și despre decizia luată astăzi de conducerea PSD de a nu susține un guvern Siegfried Mureșan.
„PSD nu poate gira, prin vot, continuarea acestui model economic al dezastrului. PSD nu îl poate vota pe Siegfried Mureșan”, a declarat luni Grindeanu.
Amintim că Sorin Grindeanu a spus că este „surprins și dezamăgit” de decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna în funcția de premier pe candidatul susținut de PNL-USR-UDMR. De asemenea, președintele PSD a declarat că i-a propus președintelui să îl nominalizeze pe el pentru funcția de prim-ministru.
De altfel, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat astăzi că dacă Siegfried Mureșan nu reușește să adune o majoritate și să treacă de votul Parlamentului, președintele Nicușor Dan mai are pe masă o propunere, a declarat luni liderul UDMR, Kelemen Hunor.
El a amintit că președintele îl poate desemna pe Sorin Grindeanu, propus de PSD.