SUA analizează posibilitatea de a permite folosirea rachetelor și proiectilelor americane pe lansatoare europene, o schimbare care ar putea elimina una dintre principalele probleme de interoperabilitate din NATO, potrivit Euractiv.
În prezent, munițiile americane precum cele pentru HIMARS și M270 pot fi utilizate doar pe anumite sisteme aprobate de Washington, ceea ce înseamnă că, într-un eventual război, aliații nu își pot împărți liber stocurile de rachete între toate lansatoarele disponibile.
Pentru România, miza este legată în primul rând de interoperabilitatea NATO și accesul la muniție în cazul unui conflict major. România operează sisteme HIMARS, astfel că o eventuală decizie a SUA de a permite folosirea munițiilor americane și pe lansatoare europene ar putea facilita împărțirea stocurilor de rachete între aliați și ar reduce riscul ca muniția disponibilă în NATO să nu poată fi folosită din cauza diferențelor dintre sisteme.
În același timp, România ar beneficia de o alianță în care capacitățile de lovire cu rază lungă sunt mai ușor de coordonat și susținut logistic.
O relaxare a regulilor SUA ar permite ca mai multe tipuri de lansatoare europene să utilizeze muniția americană, ceea ce ar face stocurile NATO mult mai ușor de împărțit. Măsura ar reprezenta o schimbare a politicii de lungă durată a Washingtonului, care restricționează folosirea unor muniții americane importante la sisteme de fabricație americană, precum HIMARS și M270.
Războiul din Ucraina a schimbat paradigma în cadrul NATO
Relaxarea acestor reguli ar rezolva una dintre cele mai mari vulnerabilități care apar în urma eforturilor Europei de a-și dezvolta rapid capacitățile de artilerie cu rachete cu rază lungă de acțiune: țările NATO achiziționează tot mai multe lansatoare, dar nu toate pot folosi aceeași muniție.
Arsenalele europene dețineau cândva un număr foarte mare de sisteme de artilerie cu rachete. După încheierea Războiului Rece, însă, aceste flote au fost reduse drastic, pe măsură ce bugetele pentru apărare au scăzut, iar perspectiva unui război terestru major în Europa s-a îndepărtat.
Germania, de exemplu, opera în trecut peste 200 de lansatoare de rachete LARS-II și, ulterior, peste 150 de sisteme MARS, versiunea germană a sistemului M270 proiectat în SUA. În prezent, Germania mai are mai puțin de 40 de lansatoare MARS II.
De asemenea, companiile Lockheed Martin (SUA) și Rheinmetall (Germania) au semnat un acord pentru producția rachetelor balistice ATACMS, cu rază de acțiune de până la 300 de kilometri, și lansate de pe sistemele HIMARS, la una din fabricile Rheinmetalll din nordul Germaniei.
Flota Franței, formată din 55 de lansatoare M270, a fost și ea redusă la nouă, în timp ce Spania nu mai are capacitate de artilerie cu rachete de când și-a retras sistemele Teruel în 2011.
Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia a inversat această tendință. Aproape toate statele europene membre NATO investesc acum masiv în extinderea capacităților lor de artilerie cu rachete. Germania intenționează să achiziționeze aproximativ 200 de lansatoare Euro-PULS, Polonia încearcă să cumpere până la 500 de sisteme HIMARS, iar Franța își dezvoltă propriul sistem.
Unul dintre principalii factori care stau la baza acestei tendințe este ceea ce armatele numesc „lovitură în adâncime” („deep strike”): capacitatea de a lovi cu precizie ținte aflate la distanțe de peste 500 de kilometri, considerată tot mai mult un element esențial al războiului terestru modern.
Ucraina a demonstrat de ce acest lucru este important. Când HIMARS au ajuns în Ucraina, în vara anului 2022, Kievul a obținut brusc o armă de mare precizie, capabilă să lovească depozitele de muniție, centrele de comandă și nodurile logistice rusești aflate mult în spatele liniei imediate a frontului.
Aceste lovituri au complicat operațiunile Rusiei și au contribuit la mai multe succese ale Ucrainei pe câmpul de luptă.
Miza pentru România și aliații NATO
Lecția pentru Europa este că, într-un război terestru major, artileria cu rachete cu rază lungă de acțiune ar reveni în centrul confruntării. Și totuși, țările nu își reconstruiesc capacitățile în jurul unui singur sistem. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Italia au optat pentru HIMARS, produs în SUA.
Danemarca, Spania, Germania, Țările de Jos și Grecia achiziționează, în schimb, Euro-PULS, un proiect comun al companiei israeliene din domeniul apărării Elbit Systems și KNDS.
Din perspectiva interoperabilității, situația nu pare ideală, deoarece componentele nu pot fi pur și simplu schimbate între sisteme, iar trupele vor trebui să fie instruite pentru utilizarea unor sisteme diferite, a declarat un planificator NATO pentru Euractiv.
Însă problema mai serioasă este muniția. Militarii ucraineni care operează sistemele americane HIMARS și M270 au declarat că lipsa muniției le-a limitat operațiunile.
Pentru NATO, acest lucru scoate la iveală o a doua vulnerabilitate: chiar și atunci când muniția este disponibilă în altă parte a alianței, nu orice lansator o poate utiliza.
Munițiile americane din familia MLRS (MLRS Family of Munitions - MFOM) pot fi lansate doar de sisteme aprobate, proiectate în SUA, precum HIMARS și M270.
După cum a relatat Euractiv, Washingtonul a respins anterior solicitările Germaniei de a integra aceste muniții pe alte lansatoare, în timp ce Franța nu poate presupune că stocurile sale existente, produse în SUA, vor funcționa cu viitorul său sistem național.
Acum, în condițiile în care la Washington au loc discuții pe această temă, obstacolul ar putea fi înlăturat.
Din punct de vedere tehnic, integrarea ar putea fi realizată relativ ușor, potrivit companiei Elbit și oficialilor din Ministerul german al Apărării.
Obstacolele au fost, în schimb, de natură politică și comercială, inclusiv costurile de dezvoltare și îngrijorările SUA că deschiderea accesului la software și interfețe sensibile ar putea permite concurenților să afle informații despre tehnologia americană de armament.
Regândirea acestei politici nu are loc în mod izolat. Washingtonul ia, de asemenea, măsuri pentru a-și consolida în Europa o parte mai mare a bazei industriale pentru producția de rachete.