Antena 3 CNN Be EU Summit extraordinar pe 25-26 februarie, anunțat de preşedintele Consiliului European: Ce se află pe ordinea de zi

Summit extraordinar pe 25-26 februarie, anunțat de preşedintele Consiliului European: Ce se află pe ordinea de zi

Şefii de stat şi de guvern din UE se vor reuni pe 25 şi 26 februarie pentru un summit european extraordinar prin videoconferinţă consacrat problemelor de sănătate, apărare şi securitate, a declarat joi un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.

de Mia Lungu    |   

Summitul va începe pe 25 februarie la 14:00 GMT cu o sesiune dedicată ''coordonării privind Covid'', apoi va fi urmat a doua zi la 8:00 GMT de o altă întâlnire virtuală pe probleme de ''securitate şi apărare'', a precizat purtătorul de cuvânt pe Twitter, potrivit AFP.

Deja Charles Michel, Consiliului European, a purtat o primă discuție cu prim-ministrul Irlandei de Nord referitor la coordonarea eforturilor de limitarea a răspândirii coronavirusului, conform unui anunț publicat pe Twitter miercuri seara.

"Având în vedere următoarea videoconferință EUCO din 25 februarie, am făcut schimb cu Taoiseach @MichealMartinTD despre cum să ne coordonăm cel mai bine eforturile împotriva COVID19 și despre cele mai recente evoluții legate de situația din Irlanda de Nord." a scris acesta. 

Se pare că reuniunea din 25 februarie se va concentra pe sănătate şi planul Comisiei de a crea în 2023 o nouă autoritate, echivalentă cu Autoritatea pentru cercetare şi dezvoltare avansată în biomedical (Barda) din Statele Unite, numită Autoritatea de intervenţie în caz de urgenţă sanitară (HERA).

Relaţiile cu Turcia şi Rusia vor fi abordate în cadrul unui alt summit al Consiliului European programat pentru 25-26 martie.

Subiecte în articol: summit european Consiliul European be EU
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri