Comisar șef de poliție, angajat la Școala de Poliție din Câmpina, reținut pentru tentativă de viol asupra unui elev
Publicat acum 9 ore si 1 minut
Din câte se pare, tânărul de la volan ar fi încercat o depășire neregulamentară, a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină parcată, apoi a ieșit de pe șosea
În mașină se aflau doi tineri, unul în vârstă de 21 de ani, care conducea, și un pasager în vârstă de 23 de ani.
Cel care conducea și-a pierdut viața pe loc, iar pasagerul din dreapta a fost transportat la spitalul din Pitești. Cei doi tineri erau frați.
Potrivit ISU Argeș, în accidentul rutier produs în comuna Merișani au fost implicate trei autoturisme. Una dintre mașini era parcată în momentul producerii evenimentului.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.