Antena 3 CNN Politică Tensiuni în PSD. ”Separarea grâului de neghină trebuie făcută de acum şi în interiorul PSD”

Tensiuni în PSD. ”Separarea grâului de neghină trebuie făcută de acum şi în interiorul PSD”

După decizia Guvernului, scena politică se regrupează. Pentru prima dată, premierul, şi nu preşedintele, cere consultări cu partidele. Opoziţia face calcule şi-abia apoi decide cum să acţioneze. În timp ce, în Partidul Social Democrat, se pregăteşte o revoluţie, spun surse.

Premierul a cerut ministerului de resort şi un proiect de lege în care să se regăsească deciziile CCR, care să fie dezbătut în Parlament. Sociologul Dumitru Borţun consideră că Executivul ar mai avea o temă de făcut.
 
”În primul rând recunoşti că ai greşit. Asta îţi dă o mare valoare morală şi credibilitate. Doi, spui că regreţi. Trei, promiţi că nu mai faci. Patru reduci cât poţi efectele greşelii tale. Ei asta trebuie să demonstreze, dacă vor să devină legitimi”, spune acesta.

Opoziţia încă face calcule. A depus deja moţiune de cenzură, dar nu are destui aleşi care s-o şi voteze.

Parlamentarii puterii aşteaptă acum directivele de la centru, pentru dezbaterile din Parlament, care se anunţă încinse.

”Separarea grâului de neghină trebuie făcută de acum şi în interiorul PSD”, spune Mihai Chirică, vicepreședintele PSD.

Sursa: Observator

Subiecte în articol: Sorin Grindeanu Liviu Dragnea
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florian Coldea, pus sub control judiciar cu cauţiune de 500.000 lei