Anunțul surprinzător făcut luna trecută de președintele Trump, potrivit căruia Statele Unite vor relua testele cu arme nucleare, a stârnit o avalanșă de critici și reacții contradictorii. În această furtună de declarații, susțin unii experți nucleari, se pierde din vedere un tip uitat de testare atomică. Nu generează nori radioactivi și prezintă un risc scăzut pentru populație, dar poate schimba modul în care este înțeleasă dezbaterea actuală, scrie The New York Times.
Aceste mici explozii sunt cunoscute de susținătorii armelor nucleare drept teste hidronucleare. Ele par să stea la baza afirmațiilor administrației Trump conform cărora Rusia și China au încălcat tratatul care interzice testele nucleare și au alimentat declarația președintelui că Washingtonul trebuie să răspundă "în mod egal".
Nici Departamentul Energiei, nici Administrația Națională pentru Securitate Nucleară — instituția sa subordonată — nu au răspuns întrebărilor privind legătura dintre testele de joasă intensitate și declarațiile recente ale lui Trump.
Susținătorii acestor explozii argumentează că ele pot oferi date valoroase pentru menținerea fiabilității armelor existente. Însă numeroși experți în controlul armelor avertizează că astfel de teste ar încălca tabuul de trei decenii privind testarea explozivă a focoaselor nucleare și "ar putea reaprinde o nouă cursă globală a înarmărilor".
Ce se întâmplă într-un test hidronuclear
Într-un test hidronuclear, explozibilii convenționali declanșează o reacție nucleară în lanț într-o cantitate foarte mică de plutoniu. Explozia rezultată este captată într-un recipient protejat de pereți groși din oțel extrem de rezistent.
Forța acestei explozii este comparabilă cu cea a câtorva kilograme de explozibili convenționali — departe de kilotonii și megatonii din perioada Războiului Rece. Este cel mai redus nivel posibil pe scara testelor explozive.
Denumirea provine din grecescul "hydro", referindu-se la modul în care explozibilii comprimă combustibilul nuclear atât de violent încât acesta se comportă ca un fluid. Toate bombele atomice trec prin această etapă: momentul în care un metal dens devine o masă supercritică.
"Pentru a opri reacția înainte de a deveni explozivă, testele hidronucleare folosesc o cantitate de material fisionabil mult sub nivelul necesar unei detonații", explicau Robert N. Thorn și Donald R. Westervelt într-un raport din 1987 de la laboratorul Los Alamos.
În ce fel se diferențiază testele hidronucleare de alte tipuri
Toate testele nucleare implică într-o anumită măsură criticitatea, starea în care atomii se divid într-o reacție în lanț stabilă, similară celor din reactoarele nucleare.
La un capăt al spectrului se află testele subcritice, în care reacțiile în lanț se sting rapid fără a produce o explozie. La poligonul subteran din Nevada, experții de la Los Alamos desfășoară regulat astfel de experimente pentru evaluarea arsenalului american. Aceste teste sunt permise de Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBT), pe care SUA l-au semnat în 1996, dar nu l-au ratificat.
La celălalt capăt sunt testele supercritice, în care reacția se accelerează atât de rapid încât rezultă o detonare nucleară — precum cele de la Hiroshima și Nagasaki sau cele efectuate în timpul Războiului Rece.
Testele hidronucleare reprezintă nivelul intermediar: ating stadiul supercritic, dar procesul este oprit rapid înainte de a se transforma în explozii de mare amploare.
Se efectuează testele hidronucleare în prezent?
Președintele Bill Clinton a interzis această metodă în anii ’90, pe durata negocierilor privind interzicerea testelor nucleare. Pentru că produceau un mic "randament" exploziv, Clinton a susținut principiul "randamentului zero" în cadrul tratatului.
Deși testele hidronucleare au fost excluse din acordul global semnat în 1996, suspiciunile privind efectuarea lor în secret au crescut recent.
În 2019, locotenent-generalul Robert P. Ashley Jr., șeful informațiilor Pentagonului, a declarat că Rusia "probabil nu respectă moratoriul privind testele nucleare",
În prezent, acuzațiile s-au amplificat și au fost preluate politic. Trump a afirmat că a ordonat reluarea testelor americane deoarece "alte țări" ar face același lucru.
John Ratcliffe, directorul CIA, a susținut pe rețelele sociale că Trump "avea dreptate2, invocând declarațiile lui Ashley din 2019 și un articol din 2020 privind posibile teste chinezești secrete.
Senatorul Tom Cotton, președintele Comisiei de Informații a Senatului, a mers și mai departe, afirmând că CIA i-a transmis că Rusia și China au efectuat "teste nucleare supercritice", încălcând standardul randamentului zero.
"Declarația conținea probabil o inexactitate", a remarcat pe rețelele sociale Jeffrey Lewis, expert nuclear la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare.
Cel mai probabil, a spus Lewis, Cotton se referea la categoria "ușor supercritică". Prin interpretarea greșită a testelor hidronucleare, mai mulți oficiali ar fi demonstrat o lipsă de înțelegere a tipologiei de bază a testelor nucleare.
La ce sunt utile testele hidronucleare
Unii experți consideră testele hidronucleare utile pentru investigarea unei vulnerabilități potențiale a arsenalului american, format în principal din bombe cu hidrogen. Acestea sunt mult mai puternice decât bomba care a distrus Hiroshima. Nucleul lor conține o mică bombă atomică din plutoniu, care acționează ca un inițiator ce aprinde combustibilul cu hidrogen.
Washingtonul este de multă vreme îngrijorat că îmbătrânirea acestor componente ar putea duce la defecțiuni, unele având deja aproape 50 de ani. Susținători precum Robert Chrien, om de știință pensionat de la Los Alamos, afirmă că testele de joasă intensitate ar putea îmbunătăți evaluările privind degradarea armelor.
"Modificări minore ar putea transforma un experiment subcritic din Los Alamos, care nu devine hidronuclear, într-un test nuclear valoros", spune Chrien.
Astfel de verificări ar fi putut fi motivul pentru care SUA au efectuat în secret peste 40 de teste hidronucleare între 1958 și 1961, în perioada moratoriului comun americano-sovietic.
"Și Uniunea Sovietică a făcut teste clandestine în acea perioadă", notează Nicole Grajewski de la Carnegie Endowment.
Într-o lucrare recentă, ea descrie zeci de teste hidronucleare pe care oamenii de știință sovietici le-au numit ulterior "reacții în lanț neexplozive".
Jill Hruby, fosta șefă a Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară, a minimalizat utilitatea testelor hidronucleare.
"Ele ar putea oferi informații greu de obținut dar alte instrumente pot atinge aceleași scopuri". spune ea.
Complexul național de întreținere și evaluare a arsenalului include sute de dispozitive și mii de specialiști. Printre cele mai scumpe instrumente se numără supercomputere de dimensiunea unei camere, cel mai puternic aparat de raze X din lume și un sistem laser cât un stadion. Nicio altă națiune nu dispune de un echipament atât de variat pentru testarea nenucleară a armelor.
Daryl G. Kimball, director executiv al Asociației pentru Controlul Armelor din Washington, consideră că riscurile reluării testelor americane, inclusiv a celor hidronucleare, depășesc cu mult potențialele beneficii.
Astfel de explozii, spune el, "ar declanșa o reacție în lanț periculoasă de teste din partea altor state, afectând grav securitatea SUA și pe cea internațională".