Trei oameni au murit, vineri, în județul Alba, în timp ce efectuau lucrări de reabilitare la o pensiune. Cei trei s-au electrocutat în circumstanțe care urmează să fie elucidate de autorități, transmite corespondentul Antena 3 CNN.
Tragedia s-a petrecut în satul Valea Verde, comuna Sohodol. Primele informații arată că, în timpul lucrărilor de întreținere la o cabană, cei trei ar fi atins cu o schelă firele de înaltă tensiune.
Ei au intrat în stop cardio-respirator. Primii care au intervenit au fost pompierii din secția Câmpeni. La fața locului au fost desfășurate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și doua ambulanțe SAJ.
Ulterior, a fost trimis și elicopterul SMURD.
"Din nefericire, niciuna dintre persoanele electrocutate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora de către medicul de pe elicopterul SMURD prezent la locul producerii evenimentului", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crişan.
Surse Antena 3 CNN spun că la pensiunea respectivă se organizau tabere pentru copii. Cei trei muncitori, cu vârste între 35 și 54 de ani, ar fi efectuat lucrări de lăcuire la momentul în care s-au electrocutat mortal.
Comunicatul autorităților: Cele trei victime efectuau lucrări la pereții exteriori ai cabanei
"La data de 18 septembrie 2026, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Valea Verde, județul Alba, trei persoane s-ar fi electrocutat.
Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că trei bărbați, în vârstă de 35, 37 și 54 de ani, din județul Sălaj, în timp ce desfășurau activități de întreținere a pereților exteriori ai unei case de vacanță, s-ar fi electrocutat și ar fi căzut la pământ, fiind în stare de inconștiență.
Din nefericire, bărbații nu au răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, fiind declarat decesul acestora. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a informat Poliția, într-un comunicat.